Victor Ciorbea, portret de profitor – utima parte

Victor Ciorbea, portret de profitor – utima parte

by November 17, 2009 1 comment

Viorel Chirila- New York

Va prezentam ultimul episod din serialul lui Viorel Chirila, presedintele Centrului Cultural Romanesc al Exilului din New York, despre vizita in America a fostului premier Victor Ciorbea. 8000 de dolari s-au dus pe apa smbetei pentru a satisface mofturile personale ale fostului demnitar.

Banuiti ce a urmat. Cu moralul la pamant si cu credinta in acest om la fel, evenimentul de la New York University a fost anulat. Ca initiator si organizator al vizitei domnului Ciorbea aveam dorinta vie de a sta de vorba cu el intre patru ochi ca sa-i pot spune pe romaneste ce simt. Nu-mi venea sa cred ca omul laudat de milioane de romani poate sa aiba un caracter atat de josnic. Dupa ziua de 17 septembrie i-am facilitat intalnirea cu editorii ziarelor romanesti din New York. S-a intalnit cu ei pe rand si i s-au luat cateva interviuri. Personal, Ciorbea pentru mine nu valora nici cat o ceapa degerata si interviurile lui, o logoree fara valoare. Pe data de 19 septembrie, asa cum deja a fost anuntat cu mult inainte, a avut loc o seara de gala in onoarea fostului prim-ministru organizata la un club select din Astoria.

Au participat 110 invitati. Toata seara am stat langa Ciorbea, prezentandu-l celor ce vroiau  sa aiba un dialog cu el. A trebuit sa zambesc fals tot timpul, mai ales ca furia launtrica ma imboldea mereu sa-l palmuiesc pe acest domn sau sa-l faca de rusine in fata lumii. N-am facut-o, dar i-am cerut in mod expres sa-mi acorde cateva momente inainte de reintoarcerea in Romania pentru a-i explica si a face bilantul vizitei la New York pe spezele exilatilor romani din zona. A acceptat.

8000 de dolari pentru linistea lui Ciorbea

Ne-am intalnit a doua zi la o cafenea din Manhattan nu departe de locul unde era gazduit de familia DeMenil. Eram un munte de nervi si de dezamagiri. Cu mare putere interioara am reusit sa pastrez tonul discutiei la nivel moderat desi, in opinia mea, Ciorbea nu merita un asemenea tratament, dupa felul cum a decurs comportarea si relatia lui cu o organizatie a exilului.

Asezati la o masa mica, cu doua cafele intre noi, ne studiam unul pe altul chinuindu-ne sa incepem dialogul. Aveam atatea sa-i spun, de fapt nici nu stiam cu ce sa incep. Ciorbea afisa o atitudine calma si un zambet fals. Se vedea totusi ca se astepta la o reactie dura din partea mea. In cele din urma incep. Aveam la mine o copie a “Contractului cu bucurestenii” de pe vremea cand a candidat la Primaria Bucurestiului. Incep sa-i citesc urmatorul paragraf: “Daca voi fi ales, voi face in asa fel incat bucurestii sa-si redobandeasca frumusetea, curatenia si prosperitatea de odinioara”.

M-a ascultat cu rabdare. Cand am terminat de citit am continuat: Ati reusit sa va tineti de cuvant domnule Ciorbea fata de bucuresteni? Eu sunt convins ca nu. Cum poate un om ca dumneavoastra, un ardelean, un mot din Apuseni sa promita contracte, sa-si puna cuvantul la mezat si apoi fara rusine sa uite promisiunile, cuvantul dat si sa-si piarda credibilitatea doar pentru castiguri personale? Am crezut tot timpul ca ati fost un om onorabil, printre atatia lachei politici. Am crezut sincer ca ati fost sabotat atat la Primarie cat si in fotoliul de prim-ministru. Am crezut atunci cand nu va cunoasteam personal ci doar din gazete si emisiuni televizate, dar acum dupa experienta noastra la New York, dati-mi voie sa va spun direct: sunteti o unealta, sunteti in cardasie cu Iliescu si gasca lui, desi afirmati ca sunteti membru PNTCD, Alianta Civica si candidat CDR.

Domnule Ciorbea, dumneavoastra in cariera politica, pana la urma nu ati indeplinit nimic din ceea ce ati promis si atunci de ce sa ma mir acum avandu-va in fata ca un om ca dumneavoastra afiseaza o crasa lipsa de respect tocmai fata de cei ce va sustin? Vizita dumneavoastra la New York cu familia, pentru exilatii anticomunisti care v-au invitat a fost un fiasco! Vizita dumneavoastra a costat aproximativ 8.000 de dolari, fara sa socotesc cheltuielile familiei DeMenil. Comunitatea romaneasca a contribuit cu bani spre a onora acest cost. Am vrut sa va vedem si sa va auzim. Si dupa luni de eforturi, ce primim in schimb domnule Ciorbea? Cu ce ramanem dupa plecarea dumneavoastra? Ca organizator si principal sustinator al acestei vizite, raman cu un gust amar si adanc deceptionat de dumneavoastra. Ati ratat o ocazie unica de a conferentia la o universitate de “Ivy League” in Statele Unite, in fata unui auditoriu select. Prin neparticipare ati distrus legatura si relatia de parteneriat dintre organizatia noastra si Universitate. V-ati batut joc de noi domnule Ciorbea. Inainte de a va reintoarce in tara, considerati ca aceasta bataie de joc s-a rasfrant doar asupra mea pentru ca mi-e rusine de dumneavoastra. Aceasta rusine s-ar rasfrange apoi si asupra PNTCD, Alianta Civica, CDR, organizatii care incearca sa dea o alta fata Romaniei. Permiteti-mi sa va spun franc: daca si ceilalti din aceste organizatii se poarta sau au un caracter ca al dumneavoastra, Romania nu se va schimba niciodata…dimpotriva, va ramane mai departe in mainile acelorasi membrii fondatori al FSN. Nu am sa va uit niciodata domnule Ciorbea si va veni vremea cand voi dezvalui publicului cum v-ati batut joc de mine personal si apoi de exilul romanesc din New York…cei ce pana la urma, in necunostinta de cauza, v-au finantat o vizita personala in vederea interesului dumneavoastra pentru a va scoli fata in Statele Unite. As vrea ca odata sa aflu cat de mare va ajunge fata dumneavoastra cu educatia americana platita de poporul roman si cat va da ea inapoi tarii pe care dumneavoastra ati reprezentat-o in calitate de prim-ministru. Ii urez succes. Dumneavoastra va urez de asemenea drum bun si sper ca odata si odata sa realizati jignirea ce ati adus-o unor romani anticomunisti din strainatate.

Replica unui fost prim-ministru

“Dar domnule Chirila vreau si eu sa va spun cateva lucruri. De pilda, eu stiam ca exilul e dezorganizat si ca nu exista organizatii puternice romanesti in America. Asadar, aportul romanilor din afara este minim in a putea schimba fata Romaniei de astazi”, imi spune Ciorbea.

Auzindu-l, un val de caldura care mi s-a urcat direct la cap: domnule Ciorbea, sper ca v-ati recuperat SPP-istul. Drum bun si retineti: in fata mea v-ati pierdut nu numai onoarea dar orice credibilitate ca veti contribui cu ceva pozitiv la binele Romaniei in viitor. Reprezentati un politician veros. M-ati pacalit odata…n-o sa mai aveti o alta sansa niciodata.

Va multumesc pentru tratament. Am lasat banii pentru consumatie pe masa, m-am ridicat si am plecat fara sa-i strang mana.

Concluzii amare

Aceasta poveste am tinut-o ascunsa ani de zile, nedorind sa afectez imaginea PNTCD din cauza acestui individ. In timpul sederii lui la New York, au mai avut loc si alte intalniri sau evenimente jenante. Dar ce asteptam noi in naivitatea noastra constructiva: ca un om educat toata viata lui in spiritul si pe baza doctrinei comuniste se va schimba in doi, trei ani? Nu cred ca a fost niciodata interesat sa-l inteleaga pe Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu. Doctrina PNTCD a invatat-o pe de rost fara sa inteleaga continutul si nici profunzimea ei prin comparatie cu celelalte partide. Sa nu uitam, Ciorbea, Constantinescu, Ciuhandu au fost colegi in PNTCD?

Pana la urma, realitatea a dovedit ca prin actiunile lor nu au facut altceva decat sa contribuie cate putin si in mod gradat inspre dizolvarea PNTCD. In cele din urma au reusit cu succes.

Facebook Comments

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. Adrian Tolovici
    #1 Adrian Tolovici 18 February, 2011, 21:39

    Tot ce ati scris este adevarat. Imi pare rau ca asemenea oameni reprezinta Romania in posturi executiive, ca ambasadori sau conducatori de diferite organizatii. Cunosc personajul l-am intalnit de vreo 3 ori. Este trist dar este asa cum l-ati descris. Totusi sa stiti ca mai sunt romani modesti care au cuvant.

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.