Ministerul Agriculturii: firmele familiei Voiculescu au exploatat ilegal 6.000 de ha din terenul statului. Prejudiciul: aproape 1,9 milioane lei
by Costel Oprea September 26, 2011 0 commentsFirmele familiei Voiculescu au exploatat ilegal timp de trei ani aproape 6.000 de ha din domeniul public al statului, administrat de ADS. Prejudiciul este cifrat in jurul sumei de 1,889 milioane de lei. Agentia Domeniilor Statului a dat in judecata companiile detinute de rudele omului de afaceri Dan Voiculescu, pentru a recupera daunele. Procesul se afla in derulare.
Potrivit unei note prezentate in exclusivitate Ancheteonline.ro., Agentia Domeniilor Statului sustine ca “SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania Grivco SA a exploatat fara a detine titlu valabil incheiat cu ADS, mai multe suprafete de teren de pe raza judetului Giurgiu”. Este vorba despre aproape 6000 de ha de teren arabil pe raza comunelor Baneasa si Gostinu, apartinand ADS.
Astfel, in perioada 12.05.2008 – 14.05.2009, firmele familiei lui Voiculescu au exploatat “fara titlu valabil” 2.499,03 ha, prejudiciul fiind de 1.229.282 lei; in perioada 1.04.2010-30.09.2010, a fost exploatata suprafata de 864 de ha, suma datorata fiind de 211.484,36 lei; in perioada 1.04.2011 – 30.06.2011, suprafata exploatata ilegal este de 2.468,96 ha, prejudiciul ajungand la 448.647,11 lei. “In vederea recuperarii sumei de 1.889.413,78 de lei, exista un litigiu pe rolul instantei de judecata pentru suma de 1.229.282,31 lei, iar pentru restul sumei are loc conciliere conform art. 720, alin.1, din Codul de Procedura Civila”, se arata in nota primita de la ADS.
O parte din aceasta situatie litigioasa este prezentata in detaliu si in raportul intocmit in luna august de Ministerul Agriculturii la Agentia Domeniilor Statului. Potrivit inspectorilor de la Corpul de Control al Ministerului Agriculturii “ADS a ofertat spre concesionare, in cursul anului 2008, o suprafata de teren de 2751,01 ha cu destinatie agricola ce s-a aflat in administrarea I.C.T.I.D.Baneasa(n.r. o statiune de cercetare), judetul Giurgiu”.
Procedura de concesionare “nu s-a soldat cu incheierea unui contract de concesiune din cauza lipsei ofertantilor”. Dar , din nota primita de la ADS, am aflat ca aceasta suprafata de teren era déjà exploatata, din 2008, “fara titlu valabil” de firmele familiei Voiculescu.
O actiune “de imbogatire fara justa cauza”
In raport se spune ca “la data de 22.12.2009, ADS a convocat, in temeiul art.720 din Codul de procedura civila, pe SC Grivco SA pentru realizarea unei concilieri directe, in baza faptului ca SC Grivco SA a exploatat abuziv, pe perioada 12.05.2008 – 14.05.2009 suprafata de 2499,03 ha de teren arabil”. “Avand in vedere esecul procedurii de conciliere, ADS s-a adresat instantei de judecata, la data de 24.03.2010, in speta Tribunalului Bucuresti cu actiune de imbogatire fara justa cauza impotriva SC Grivco SA, solicitand instantei sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 1.229.282,31 lei plus penalitati, plecand de la o redeventa minima /ha de 988 kg grau”, se arata in raportul Corpului de Control.
Un studiu de calitate “inventat” de Grivco
La data de 8.10.2010, SC Grivco SA depune intampinare la dosar, prin care contesta suma pretinsa de ADS, “motivand faptul ca a avut incheiate contracte de arenda pe suprafata respectiva cu Academia Romana”, sustinand ca terenurile statiunii de cercetare aflate in litigiu ar apartine Academiei Romane si nu ADS. De asemenea, Grivco a contestat si cuantumul pretentiilor ADS. Inspectorii de control de la Ministerul Agriculturii sustin ca firma familiei Grivco SA a comandat un studiu O.S.P.A. (Oficiul de Studii Petologice si Agrochimice) pentru a contesta nivelul redeventei stabilit de ADS pentru terenurile exploatate ilegal din judetul Giurgiu. “Este cel putin suspecta realitatea acestui studiu plecand de la urmatorul considerent: daca acest studiu a fost comandat de catre SC Grivco SA si finalizat la data de 28.05.2010 este firesc sa ne intrebam de ce nu a fost folosit in instanta de judecata, fiind o veritabila proba ca nivelul redeventei stabilit de ADS este eronat”, sustine raportul Corpului de Control. Mai mult, adauga reprezentantii ministerului ” comisia de analiza a studiilor O.S. P.A. din cadrul ADS stabilise, de la data de 2.08.2010, ca aceste clase de calitate trebuie luate in evidenta si insusite de ADS”.
In asemenea conditii, la data de 2.02.2011, Directia Administrare Patrimoniu din cadrul Agentiei Domeniilor Statului a sustinut prin adresa nr.40.306 ca nivelul redeventei pentru aceasta suprafata este de 988 kg/ha/an. Adresa respectiva” a fost semnata de Radu Cristescu, actualul presedinte al ADS ( n.r.intre timp demis din functie), care in acea perioada a indeplinit functia de director al directiei administrare patrimoniu)”.
Radu Cristescu legalizeaza studiul “inventat” de firma familiei Voiculescu
Inspectorii relateaza faptul ca atitudinea lui Cristescu fata de SC Grivco SA se schimba dupa ce acesta ajunge, in martie 2011, presedinte al ADS, favorivand in mod evident firma familiei Voiculescu si aducand prejudicii societatii pe care o conduce. “In mod suspect, incepand cu data de 15.03.2011, ADS i-a act de prevederile O.S.P.A. comandat de SC Grivco SA. Ulterior, ADS publica la data de 29.04.2011, anuntul publicitar privind concesionarea prin licitatie publica cu strigare a suprafatei de 2.588,65 ha teren agricol si 160,4 ha teren agricol ce s-a aflat in administrarea I.C.I.T.I.D. Baneasa, redeventa minima stabilita fiind de 530 kg grau/ha/an. Caietul de sarcini al concesiunii preia clasele de calitate asa cum au fost stabilite in studiul O.S.P.A, comandat de SC Grivco SA si stabileste o redeventa minima pe ha de 530 kg de grau, fiind semnat de actuala conducere a ADS (demise intre timp) si aprobat de presedintele actual, Radu Cristescu (demis din functie)”, mai scrie in raportul Ministerului Agriculturii. In acest document se arata ca “in instanta de judecata nu s-a prezentat aceasta schimbare de atitudine”.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.