Doi ciobani sunt suspecti ca au dat foc in zona Transalpina. Au ars 72 hectare de padure

Doi ciobani sunt suspecti ca au dat foc in zona Transalpina. Au ars 72 hectare de padure

by November 9, 2011 0 comments

Doi ciobani din judetul Sibiu sunt suspectati ca au dat foc la padurea din Muntii Lotrului, la peste 1.800 de metri altitudine, in varful Tampa si varful Buceciu, cand au fost mistuite de flacari 72 de hectare de padure si pasune montana. Flacarile s-au raspandit cu rapiditate si datorita vantului, dar si a vegetatiei uscate. Incendiile au fost stinse in cinci zile, perioada in care au actionat peste 250 de persoane – pompieri, militari, salvamontisti, silvicultori si voluntari din patru judete.

‘Se fac cercetari.(..) Exista doi suspecti in cauza, doi ciobani. (…) Inca nu am incadrat. Este vorba de distrugere, dar nu am stabilit daca intentionata sau din neglijenta. (…)’, a anuntat miercuri, se ful IPJ Sibiu, comisar-sef Tiberiu Ivancea.
La randul sau, prefectul judetului, Horatiu Racuciu, a spus ca este foarte posibil ca respectivii ciobani sa fi dat foc padurii, fiind aproape exclus ca incendiul din varful Tampa sa fi izbucnit din cauze naturale.
‘Avand in vedere si conditiile climaterice, la momentul acesta este cam greu de crezut ca incendiul a izbucnit de la sine. Vara, mai ales cu seceta, poate da, acum mai greu’, a declarat prefectul sibian.
Deocamdata, in zona afectata mai sunt opt pompieri, care vor supraveghea toata saptamana varful Tampa si Buceciu, iar inspectorii de mediu vor preciza in urmatoarele zile daca exista si un impact ecologic generat de incendiile amintite.
Prefectul sibian a dat asigurari ca, deocamdata, nu mai exista risc de izbucnire a unor astfel de evenimente in zona.
Horatiu Racuciu a mai spus ca Prefectura a cerut o situatie clara a tuturor incendiilor de vegetatie provocate de proprietarii de pasuni, care au preferat sa dea foc, in loc sa le curete. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, dar si mai multe primarii au amendat in acest an, proprietarii unor terenuri care au fost incendiate pentru a fi curatate.
Sambata, 5 noiembrie, au izbucnit doua incendii, la peste 1.800 de metri altitudine, in Muntii Lotrului, in varful Tampa si varful Buceciu. Conform ISU au ars in total 72 de hectare de padure de conifere, inclusiv padure tanara, dar si pasune, fiind vorba in special de ocoale silvice private.
Pentru stingerea incendiilor din Muntii Lotrului a fost folosit in premiera, pentru zona montana din Romania, un elicopter al MAI, dotat cu un rezervor cu capacitate de 3 tone de apa, care a reusit sa transporte din Lacul Vidra, intr-o singura zi, aproape 30 de tone de apa. Acest elicopter a fost folosit in 2007 si pentru stingerea incendiilor de padure din Grecia.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.