Garda veche a PDL catre Andreea Vass: Ce sa caute la Economie cand nu stie diferenta intre watt si volt?

Garda veche a PDL catre Andreea Vass: Ce sa caute la Economie cand nu stie diferenta intre watt si volt?

by February 7, 2012 0 comments

Garda veche al PDL a tinut sa-si plateasca politele fata de ministrii lui Emil Boc. Oamenii lui Vasile Blaga au gasit momentul potrivit pentru a se razbuna dupa infrangerea usturatoare de la alegerile din partid, cand Emil Boc a obtinut un nou mandate de presedinte al partidului, in detrimental lui Blaga. Ofensiva a fost initiata de prim-vicepresedintele Sorin Frunzaverde, tinta fiind Elena Udrea. O discuţie preliminară a avut loc ieri, în Biroul permanent al partidului, când după demisia lui Emil Boc care a explicat că a renunţat la mandat din cauza imaginii proaste pe care o atrage asupra partidului, presedintele Senatului Vasile Blaga a reluat ideea ca premierul nu este singurul care are probleme de imagine, iar gestul sau ar trebui urmat si de alti ministri.

Poziţia sa a fost sustinuta, potrivit unor surse din partid de majoritatea liderilor PDL. Seara, dupa ce prim-vicepreşedintele Sorin Frunzăverde si-a asumat, oficial, un atac dur la adresa ministrului Dezvoltarii, mai multi sefi de organizatii, printre care Gheorghe Ştefan si Gabriel Berca, au iesit si ei la atac reprosandu-i Elenei Udrea ca nu da drumul la bani catre primariile democrat-liberalilor. De altfel, Berca ii reprosase, sustin aceleasi surse, in mai multe randuri Elenei Udrea ca Ministerul Dezvoltarii a dat bani foarte multi primariei Bacau, conduse de liberalul Romeo Stavarache, iar la administratiile pedeliste din judet nu au ajuns banii. Potrivit unor surse din PDL, Elena Udrea s-a aparat sustinand ca nu tine cu dintii de post, ci ca ar fi vrut un vor de incredere in partid dupa care ar fi renuntat singura la mandat.

Berceanu catre Boagiu: A taiat panglicile la proiectele incepute

In fata sefilor de organizatii care se pregateau de un nou episod tensionat, Boc a spus ca solutia este să plece toţi miniştrii, tinand sa precizeze ca a avut o discutie in acest sens cu Anca Boagiu si Elena Udrea, care au sustinut fara rezerve o astfel de varianta. Situatia, sustin aceleasi surse, s-a detensionat odata cu anuntul premierului, democrat-liberalii concetrandu-se asupra propunerilor de noi ministri. Numai Radu Berceanu i-ar fi mai spus, o data, peste masa succesoarei sale la Transporturi Anca Boagiu, ca “s-a dus să taie panglici la toate proiectele incepute, dar n-ar fi dat un telefon”.

“Ce să caute la Economie când nu ştie care este diferenţa dintre watt şi volt?”

In principiu, liderii PDL nu au avut mari obiectii in privinta noilor ministri, singura problema fiind in cazul Andreei Vass, propusa de Emil Boc, pentru a-i lua locul lui Ion Ariton. Ce sa caute la Economie cand nu stie care este diferenta dintre watt si volt”, ar fi comentat un lider PDL nemultumit. De altfel, Andreea Paul Vass a obtinut si cele mai putine voturi din partea democrat-liberalilor, 43 din 61, in vreme ce in cazul celorlate propuneri voturile impotriva sau abtinerile n-au fost mai multe de cinci, sustin surse participante la discutii.

Cum “si-a luat angajamentul” succesorul lui Udrea

Sefii de organizatii judetene si-au concentrat atentia asupra succesorului Elenei Udrea la Dezvoltare, Cristian Petrescu, cerandu-i acestuia sa-si ia angajamentul ca va continua PNDI”. Petrescu ar fi evitat un raspuns transant in aceasta chestiune, sustin surse din partid, mai ales ca misiunea FMI a remarcat problemele programului prin care pedelistii vedeau construiti 10.000 de kilometri de drumuri judetene.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.