Tentativa de puci in PDL. Vasile Blaga lucreaza la inlaturarea lui Emil Boc din fruntea partidului

Tentativa de puci in PDL. Vasile Blaga lucreaza la inlaturarea lui Emil Boc din fruntea partidului

by February 5, 2012 0 comments

A inceput razboiul fratricid in PDL. Tot mai multi lideri ai partidului cer capul lui Emil Boc. Nu se doreste doar retragerea sprijinului politic a premierului din fruntea Guvernului, ci chiar inlaturarea sa din fruntea partidului. Aceasta miscare politica a fost declansata de adversarul lui Boc, Vasile Blaga, care, sustinut in special de gruparea senatorilor PDL, vorbeste despre esecul politicii duse de Boc in partid. Mai mult, oamenii lui Blaga doresc si delimitarea PDL de ultimile pozitii adoptate de presedintele Traian Basescu.

“Toată lumea spune că trebuie să plece (Emil Boc, de la Guvern – n.r.). L-am susţinut mai mult pentru preşedintele Băsescu. Trebuie să plece inclusiv de la partid, nu poate să rămână, dacă pleacă de la Guvern”, a precizat, pentru MEDIAFAX, un lider PDL. Iniţial, doar o parte dintre liderii PDL, cei grupaţi în jurul lui Vasile Blaga, au susţinut, fie vocal, fie indirect, înlocuirea lui Emil Boc. Această mişcare a luat însă amploare pe fondul nemulţumirilor venite din teritoriu cu privire la fondurile alocate de Guvern primarilor partidului, generând o presiune în această direcţie. Cei mai mulţi s-au plâns şi de proasta comunicare a Guvernului cu partidul, parlamentarii fiind speriaţi şi de zvonurile, infirmate ulterior de conducere, potrivit cărora la alegeri nu ar mai fi lăsaţi să candideze în colegiile lor.
“E tensiune în partid”, spunea un democrat-liberal.
Cei care susţin plecarea lui Boc spun că acesta este “erodat” şi imaginea sa nu ajută partidul. “Trebuie să-şi dea demisia, dar nu are unde să plece”, a spus un alt lider al partidului. Alţii susţin că Boc trebuie să pregătească eventuala ieşire din fruntea Guvernului, existând posibilitatea să meargă din nou spre Cluj, unde partidul nu are candidaţi.
Potrivit surselor din partid, o decizie privind demisia lui Emil Boc din Guvern ar putea fi luată după plecarea din ţară a delegaţiei FMI, BM şi CE, unii făcând pronosticuri că premierul nu va rezista în fruntea Executivului mai mult de jumătatea lunii februarie.
Plecarea delegaţiei FMI, BM şi CE de la Bucureşti a fost menţionată de reprezentanţii principalului partid de guvernare ca reper pentru declanşarea unor discuţii în formaţiune despre eventuala remaniere a Guvernului sau demisie a premierului, ori despre asumarea unor eşecuri precum neconstituţionalitatea comasării alegerilor.Faptul pare credibil, cu atât mai mult cu cât conferinţa de presă de încheiere a vizitei delegaţiei în România, care tradiţional avea loc luni, are loc, de data asta, duminică.Dacă pleacă Emil Boc de la Guvern, o problemă este găsirea unui înlocuitor al acestuia în funcţia de premier, iar cei care vor plecarea lui de la partid îl văd pe Vasile Blaga un posibil succesor în fruntea PDL.

Mai sunt şi voci, puţine la număr, din rândul parlamentarilor care îl susţin în continuare pe Emil Boc şi care îl văd pe acesta la conducerea Guvernului şi partidului până la alegeri. Aceştia cred că o remaniere guvernamentală ar fi soluţia potrivită pentru revigorarea imaginii partidului. Potrivit surselor, se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să-şi facă cunoscută decizia în legătură cu viitorul Guvernului şi al partidului. Cu toate acestea, demisia lui Emil Boc rămâne, în cele din urmă, un act unilateral.
La nivel de zvon circulă în partid, în rândul parlamentarilor, informaţia că posibilii candidaţi pentru conducera Guvernului ar fi directorii serviciilor secrete, un tehnocat, sau pe ultimul loc, un lider din partid.
Unii lideri PDL aşteaptă o posibilă decizie chiar şi după întâlnirea de luni concovată de şeful statului cu partidele parlamentare din opoziţie şi de la putere.Preşedinţia a anunţat, săptămâna trecută, că şeful statului a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, separat – opoziţia de la ora 12.00, iar puterea de la ora 13.00.Temele sunt perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară, precum şi dialogul dintre partidele politice şi funcţionarea Parlamentului României.
Premierul Emil Boc a fost întrebat, sâmbătă, după videoconferinţa de la MAI, dacă demisionează în zilele următoare, el spunând că nu comentează “asemenea decizii sau speculaţii” şi că ştie ce are de făcut.”Nu comentez asemenea decizii sau asemenea speculaţii. Ştiu ce am de făcut”, a spus Emil Boc, întrebat de jurnalişti cum comentează zvonul potrivit căruia ar urma să demisioneze din funcţie în zilele următoare.
Premierul a evitat un răspuns clar privind o eventuală demisie, precizând doar că va spune în primul rând în faţa colegilor de partid şi abia apoi presei ce are de făcut Guvernul în perioada următoare.”Fiţi siguri că voi spune în primul rând în faţa colegilor şi după aceea presei ce are de făcut Guvernul şi partidul în perioada următoare” a declarat Emil Boc, la finalul videoconferinţe cu prefecţii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Preşedintele Traian Băsescu declara, joi, la dezbaterea “România în UE. Cinci ani de la aderare”, că premierul Emil Boc îi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut pentru modernizarea statului şi atingerea standardelor europene de performanţă.
”Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut”, a afirmat Băsescu, în contextul în care vorbea despre necesitatea modernizării instituţiilor statului şi a economiei pentru a continua procesul de integrare europeană şi de atingere a standardelor UE de performanţă.
Mai mulţi parlamentari ai PDL au susţinut, marţi, la întâlnirea cu premierul Emil Boc, că partidul nu este condus, Vasile Blaga spunând că s-a săturat de clişee şi că PDL trebuie condus după reguli clare şi transparente, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din PDL.
Potrivit surselor citate, nemulţumirea parlamentarilor PDL a fost declanşată de faptul că premierul Emil Boc le-a spus, la începutul şedinţei, că ştie ce are de făcut, dar nu poate să le spună şi că mai are nevoie de “nişte piese în puzzle”.Vicepreşedintele PDL Elena Udrea scria, joi, pe blogul său, că este nevoie de “recredibilizare la nivelul Guvernului”, nu pentru că miniştrii nu ar fi muncit pe brânci, ci pentru că e nevoie de “un nou moment care să genereze speranţă”, de “un nou drum”, pe care să se pornească “în forţă”.Udrea preciza că prima întâlnire a parlamentarilor PDL din acest an, la care a participat şi conducerea partidului, a stat “sub semnul aşteptărilor”. În opinia sa, prima concluzie este următoarea: “este nevoie să facem ceva, să schimbăm ritmul, să revenim în ofensivă”.
Deputatul PDL Adrian Henorel Niţu declara că nu ar fi momentul pentru schimbarea premierului Boc, dar ar trebui făcută “o remaniere profundă” a Guvernului, prin care să fie aduse persoane “care să poată comunica şi să acţioneze mai bine ca oameni politici”.
Deputatul PDL crede că schimbarea premierului Emil Boc este o decizie ce depinde de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Emil Boc.
Şi deputatul PDL Gelu Vişan spunea că în această perioadă “nu este oportună” demisia premierului Emil Boc şi că democrat-liberalii care cer înlocuirea primului ministru “se gândesc la o soluţie de imagine mai rapidă”.
Şi deputatul PDL Vasile Gherasim arăta că există o nemulţumire în rândul primarilor şi al parlamentarilor PDL, că ar fi necesară o schimbare mai profundă la partid şi la Guvern şi propune întrunirea Colegiului Director al PDL pentru stabilirea unei strategii până la alegeri.
Deputatul PDL Tinel Gheorghe spunea că Guvernul “şi-a făcut cu prisosinţă datoria” şi că Emil Boc va rămâne în cele două funcţii, de premier şi de preşedinte al partidului, până la alegerile din noiembrie, arătând că ar fi o mare greşeală schimbarea acestuia.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.