CEDO a respins plangerea depusa de omul de afaceri impotriva statului roman

CEDO a respins plangerea depusa de omul de afaceri impotriva statului roman

by May 31, 2012 0 comments

Omul de afaceri Dinu Patriciu a pierdut partial un proces intentat statului roman la CEDO, in care a reclamat ca i-au fost incalcate mai multe drepturi, dupa cum reiese din decizia pronuntata in 17 ianuarie 2012 de CEDO in cazul Patriciu vs Romania si publicata pe 29 mai pe site-ul hotararicedo.ro, potrivit Hotnews.ro. Omul de afaceri  a fost retinut pentru 24 de ore pe data de 16 mai 2005 in dosarul Rompetrol. Patriciu a fost trimis in judecata in 2006 si inca se judeca la Tribunalul Bucuresti. Urmatorul termen este pe 20 iunie. Intre timp, Patriciu a castigat un proces impotriva SRI, care trebuie sa-i plateasca daune in valoare de 50.000 de euro.

Curtea de la Strasbourg a ramas sa se pronunte asupra admisibilitatii capetelor de cerere privind durata audierii in dosarul Rometrol si aducerea in catuse la Tribunal. CEDO a suspendat judecarea acestor capete de cerere si a decis trimiterea lor Guvernului Romaniei

Cele mai imporante aspecte retinute in decizia CEDO in cazul Patriciu vs Romania

  • Lipsa aerisirii si prezenta toaletelor necompartimentate nu ating o asemenea gravitate pentru a fi calificate drept tratament inuman sau degradant, avand in vedere durata scurta a detentiei.
  • Omisiunea autoritatilor de a mentiona expres in ordonanta de retinere dispozitiile art. 148 C.pr.pen., nu duce prin ea insasi la vicierea legalitatii ordonantei de retinere, aceasta fiind motivata in mod corespunzator.
  • Suspiciunile care planau asupra reclamantului atingeau nivelul de plauzibilitate cerut. Astfel, aceste suspiciuni se intemeiau pe o serie de documente, care puteau crea impresia ca reclamantul ar fi putut comite infractiunile imputate.
  • Alegatiile reclamantului, conform carora retinerea sa ar fi rezultatul unui ordin politic, nu sunt intemeiate pe o proba incontestabila si directa. (nota redactiei: Dinu Patriciu a acuzat in repetate randuri ca dosarul sau este politic, facandu-l raspunzator in repetate randuri pe Traian Basescu pentru retinerea sa)
  • Comunicatele de presa ale parchetului se limiteaza la informarea publicului despre derularea anchetei penale aflata in curs si, prin urmare, nu incalca dreptul de a fi prezumat nevinovat.
  • Reclamantul nu a probat ca ar fi existat impotriva sa o campanie mediatica de o asemenea virulenta incat sa influenteze sau sa fie susceptibila sa influenteze formarea opiniei judecatorilor si rezultatul deliberarilor.
  • Prin intermediul actiunii de daune-interese, autoritatile nationale au recunoscut incalcarea art. 8 din Conventie si au reparat prejudiciul suferit de catre reclamant intr-o modalitate corespunzatoare si suficienta.
Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.