Mihai Razvan Ungureanu: Acum incepe lupta adevarata pentru un castig al dreptei

Mihai Razvan Ungureanu: Acum incepe lupta adevarata pentru un castig al dreptei

by August 29, 2012 0 comments

Fondatorul și președintele ICCD, Mihai-Răzvan Ungureanu a explicat miercuri la semnarea protocolului pentru Alianța de Dreapta că prin această coagulare s-a terminat perioada de a acomodare și de acum începe “lupta adevărată pentru un câștig al dreptei”. Încep prin a adresa un cuvânt de mulțumire gazdelor noastre de astăzi, Fundației Creștin-Democrate și în principal dlui profesor Papahagi care și-a însumat delicata dar foarte plăcuta îndatorire de a duce acest text la bun sfârșit, printr-o editare care a durat un pic dar care a adus în fața noastră un text care cuprinde toate valorile și toate principiile în care credem și care ne reprezintă”, a spus Ungureanu.De asemenea, preşedintele ICCD a mai precizat că “semnarea acestui manifest reprezintă finalul perioadei de acomodare și începutul luptei adevărate pentru un câștig al dreptei, al tuturor forțelor politice, al tuturor instituțiilor care reprezintă societatea civilă în alegerile parlamentare din sfârșitul acestui an”, explicând că “ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei luni să nu se mai poată repeta”. “Am asistat cu toții la cel mai grav atentat asupra democrației românești și asupra statului de drept și nu era de imaginat că o societate modernă cu pretenție europeană, civilizată, să nu reacționeze atent, unit împotriva unui rău care a depășit cu mult granițele jocului politic”, a subliniat fostul premier.

Acesta a precizat că “manifestul conturează o intenție și în același timp este un legământ”, explicând că intenția este “de a lupta împreună” și “în același timp este o promisiune că putem depăși ceea ce întâmplător ne desparte, regăsindu-ne în teritoriul acelorași principii și a aceleași moralități politice”. Ungureanu mai consideră că protocolul semnat de partidele de dreapta “este dovada că în România se poate face o politică nouă, o politică îndreptată exclusiv către cetățeanul român care să nu țină cont de interese de grup” și care “să evidențieze ceea ce această societate are nevoie acum mai mult ca niciodată”.

“Este manifestul un răspuns, este primul răspuns pe care viitoare forță, mare forță politică a dreptei îl adresează astăzi provocării pe care a lansat-o USL și ne bucurăm că acest text nu se închide odată cu semnăturile autorilor ci rămâne deschis pentru oricine se simte în cuget curat, unit, alături de noi, în încercarea care va fi reușită de a da României viitorul care i se cuvine”, a conchis Ungureanu.

Miercuri, 29.08.a.c, Inițiativa Civică de Centru-Dreapta, PDL, PNȚCD, Noua Republică și Fundația Creștin-Democrată au semnat manifestul politic “Români, sus inima! România are viitor”, acesta fiind primul pas al alianței electorale de centru-dreapta care va participa la alegerile parlamentare din 2 decembrie.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<