Varujan Vosganian: Nemultumitii din PNL si PSD vor candida pe listele PP-DD

Varujan Vosganian: Nemultumitii din PNL si PSD vor candida pe listele PP-DD

by October 10, 2012 0 comments

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a scris pe blog că unii nemulţumiţi din PNL şi PSD care nu vor primi colegii pentru parlament vor candida pe listele PP-DD, iar unii se înţeleg “discret” cu lideri locali ai USL că vor reveni la partidele lor după alegeri.”Săptămâna viitoare, într-o amplă festivitate, USL îşi va prezenta listele de candidaţi. Ca orice listă electorală, şi aceasta va stârni nemulţumiri. Iar cele mai mari vor veni din partea acelora care şi-au manifestat intenţia de a candida şi nu se regăsesc printre nominalizări. Unii dintre cei nemulţumiţi se vor resemna, aşteptând alegerile următoare. Alţii vor ameninţa cu dizidenţa, iar dintre aceştia vor fi şi câţiva care îşi vor pune în practică ameninţarea. Aceea de a candida cu orice preţ”, scrie senatorul.
Vosganian crede că disidenţii care se vor musai parlamentari au la dispoziţie soluţia PP-DD, “un liman al frustrărilor”, care primeşte traseişti la fel cum primeşte “nisipul apă”. “Astăzi, un candidat independent are nevoie, pentru a accede în Parlament, de un procent de 50% plus unu în colegiul său. Lucru imposibil de realizat, în condiţiile polarizării politice, accentuate de referendumul din vară. Ceea ce le rămâne, aşadar, de făcut dizidenţilor este să caute un alt partid care să-i susţină. Un astfel de partid, care-şi oferă, cu prisosinţă listele drept liman al frustrărilor este PP-DD. A mai absorbit şi Forţa Civică pe câte unii navigatori prin spaţiile interstelare ale politicii, dar capacitatea sa de absorbţie a fost redusă. Nu că n-ar fi primit mai mulţi, dar şansele unui loc eligibil sunt destul de reduse, dacă ne gândim că patria mamă, PDL, nu mai are locuri destule nici pentru membrii săi statornici, darămite pentru apatrizi cu certificat civic. PP-DD, în schimb, nu are, practic, structuri iar reprezentanţii săi din teritoriu stârnesc sentimente care oscilează între nedumerire şi ilaritate. PP-DD este un sălaş de apatrizi politici, cu aceeaşi sete neistovită a nisipului peste care torni apă”, adaugă liberalul.

“Dar cei mai periculoşi transfugi nu sunt cei care pleacă supăraţi din USL, ci aceia care pleacă cu voie de la primărie. Fatalmente, USL nu are, într-un colegiu, decât un candidat. Partidele din USL sunt, ca în orice alianţă, mai multe. În multe situaţii, atât penelistul, cât şi pesedistul au năzuit la candidatură. Başca unele locuri unde penelistul sau pesedistul traseist a refăcut traseul în sens invers şi filialele s-au trezit cu parlamentarul pe cap, în postură de proaspăt candidat, iar cei care au rămas pe loc, rezistând cu osârdie guvernării pedeliste, se văd acum trimişi la vestiar. Şi atunci pretendentul păgubit (sau păgubos) candidează, totuşi, dar pe listele PP-DD, cu înţelegerea discretă că, după alegeri se va reîntoarce”, dezvăluie Vosganian.

“Cât de sinucigaşă este această manevră nici nu mai e nevoie să spun. Fiecare dedublare reduce şansele USL de a câştiga alegerile”, avertizează el.

Vosganian crede că PSD şi PNL nu ar trebui să-i mai primească înapoi pe transfugi.  “50% nu e un scor uşor de dobândit. Realitatea politică arată că USL nu are adversar în sfera politicii şi că va câştiga alegerile. Problema e cu ce scor. Şi în această privinţă singurul adversar al USL este USL însăşi. Dacă USL nu ia din prima 50%, degeaba fac filialele înţelegeri pe sub masă cu candidaţi-fantomă,  căci la masă vor sta alţii. De aceea, cred că, atât PNL cât şi PSD, trebuie să-şi promită unul altuia şi să declare public că nu vor primi în rândurile lor parlamentari de acest fel care pleacă acum pentru a candida la PP-DD, cu gândul şiret şi, adesea, reciproc, de a se reîntoarce după alegeri”, conchide senatorul PNL.

Recent, Vasile Blaga a acuzat USL într-o emisiune TV că îşi pune membrii să candideze la PP-DD pentru ca apoi să se folosească de aceste voturi în vederea obţinerii majorităţii. În context, Blaga a acuzat USL că are o înţelegere ocultă cu PP-DD şi că spune public că pedeliştii au o asemenea complicitate cu partidul care-i poartă numele lui Dan Diaconescu.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.