Victor Ponta: Vom vota in Parlament in cazul lui Trasculescu in functie de probele existente la dosar

Victor Ponta: Vom vota in Parlament in cazul lui Trasculescu in functie de probele existente la dosar

by November 12, 2012 0 comments

Parlamentarii PSD si PNL vor vota in functie de probe pentru sau impotriva ridicarii imunitatii deputatului PDL Alin Trasculescu, in conditiile in care cercetarea in stare de libertate a unui acuzat trebuie sa fie regula, si nu exceptia, a afirmat luni premierul Victor Ponta, care si-a exprimat si unele semne de intrebare legate de flagrantul organizat de DNA. In schimb, Vasile Blaga, liderul democrat-liberalilor, a precizat ca PDL va vota pentru ridicarea imunitatii parlamentare a colegului lor, daca va exista o cerere in acest sens, acuzand USL ca a blocat intotdeauna justitia.
Victor Ponta a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca USL si-a convocat deputatii, dar a dat de inteles ca prezenta acestora la Bucuresti pentru a discuta cazul Alin Trasculescu nu este atat de simpla, in conditiile in care “unii vor veni, altii sunt in campanie” iar altii, nemaifiind pe liste la viitoarele alegeri, nu pot fi obligati sa se prezinte.

Deputatii USL “vor participa la sedinta si vor vota gandind si uitandu-se exact la acuzatii”, a spus Victor Ponta, care si-a exprimat si unele indoieli legate de actiunea DNA.

“As vrea sa inteleg cum e cu un flagrant la care nu e inculpatul. Atunci nu mai e flagrant daca nu e inculpatul prezent”, a comentat primul ministru, adaugand insa ca nu doreste sa mearga atat de departe incat sa vorbeasca de “o inscenare a DNA, lucrul asta e posibil doar la B1 si EVZ”.

El a subliniat ca parlamentarii USL vor decide daca vor vota da sau nu in cazul unei solicitari de ridicare a imunitatii dupa ce vor analiza probele.

“Daca am fi demagogi ca PDL ne-am repezit sa cerem sa fie arestat, este simbolul coruptiei”, a sustinut primul ministru, notand insa ca “arestarea unui parlamentar e o decizie extrem, extrem de importanta” iar “cercetarea in stare de libertate a unei persoane trebuie sa fie regula, iar cercetarea in stare de arest trebuie sa fie exceptia”.

“Dincolo de aceasta batalie politica, parlamentarii nostri au dreptul si obligatia sa se pronunte pe baza probelor, nu a ceea ce se solicita dintr-o parte si din alta, si au obligatia sa gandeasca cu creierul lor. Votul colegilor din camera se va da pe aceasta baza”, a subliniat Victor Ponta.

Vasile Blaga: PDL va vota pentru ridicarea imunitatii, incetam orice sprijin pentru Alin Trasculescu

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat, la putin timp dupa declaratia lui Victor Ponta, ca PDL “inceteaza sustinerea pentru deputatul Trasculescu” iar toti parlamentarii partidului vor fi prezenti la Bucuresti pentru a vota solicitarea, daca va exista, a procurorului general de ridicare a imunitatii.

“Parlamentarii PDL vor fi prezenti in Bucuresti si vor vota solicitarea procurorului general de ridicare a imunitatii deputatului Trasculescu, daca va exista. Asta a fost pozitia noastra intotdeauna, spre deosebire de USL”, a spus Vasile Blaga.

El a facut si un istoric al “razboiului USL cu justitia”, “incepand cu Gabriel Bivolaru, pentru care Adrian Nastase s-a dus sa asedieze parchetul general”, trecand tergiversarea, ani de zile, a ridicarii imunitatii lui Adrian Nastase si pana la recentul episod cand PSD, “in frunte cu Victor Ponta, s-a dus la Pitesti pentru a-l apara pe Constantin Niculescu”.

Iar ultimele cazuri invocate de Vasile Blaga sunt momentele in care “majoritatea UISL a refuzat sa puna in practica o decizie definitiva a Inaltei Curti in cazul senatorului Mircea Diaconu” si cand patru membri ai Guvernului au fost declarati incompatibili iar reactia USL a fost sa acuze Agentia Nationala de Integritate “ca intra in campania electorala”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.