Elena Udrea: Guvernul Ponta seamana cu Guvernul Nastase. Arogant si de dimensiuni foarte mari

Elena Udrea: Guvernul Ponta seamana cu Guvernul Nastase. Arogant si de dimensiuni foarte mari

by December 19, 2012 1 comment

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, că viitorul Guvern este mai mare decât guvernele ţărilor UE şi aduce aminte de guvernul Năstase “din punct de vedere atât al numărului de ministere dar şi al atitudini pe care o are”.”Avem cheltuieli mai mari cu viitorul Guvern, un guvern care e mai mare ca guvernele ţărilor membre UE, un guvern care ne aduce aminte de guvernul Năstase din punctul de vedere atât al număruului de ministere dar şi a atitudine pe care o are, un guvern care ignoră şi Constituţia având printre membrii lui persoane care sunt trimise în judecată, ori avem un articol din Constituţie care spune clar că este suspendat ministru care are un dosar în instanţă”, a mai spus Udrea.

“Arogant, pentru că nu ţine cont de nimic, se gândesc la 60 şi ceva la sută, 70 şi ceva la sută cât au în Parlament îşi pot permite orice, inclusiv cheltuieli mai mari cu guvernul, dublu discurs pe de o parte Ponta ne spune că sunt 20 de miniştri, de fapt sunt 26”, a spus Elena Udrea ziariştilor pe holurile Parlamentului.

Ea a arătat că nu a văzut până acum niciun program de guvernare, “ci doar o bătălie pentru împărţirea portofoliilor”.

“Acolo unde nu s-au înţeles au dat ministerul pe din două şi avem nenumărate cazuri în care ministerele s-au împărţit, s-au stricat pur şi simplu pentru că n-au fost de acord cine să-l ia, liberalii, conservatorii sau PNL-iştii” a precizat Elena Udrea.

Ea a arătat că performanţa acestui guvern va fi văzută în următoarele zile.

“Sunt convinsă că cei care au votat pentru USL şi pentru un guvern USL vor fi dezamăgiţi”, a precizat Udrea.

Ea a mai spus că e o idee bună aducerea Ministerului Administraţiei la Dezvoltare Regională, dar nu la fel crede că este ideea ca Liviu Dragnea să fie ministrul Dezvoltării Regionale.

“Eu nu sunt pentru atitudine contra cu orice preţ. Spre exemplu, aducerea Administraţiei la Dezvoltare Regională mi se pare o idee bună. Nu mi se pare o idee bună să fie domnul Dragnea ministrul Dezvoltării Regoionale, câtă vreme dânsul este suspectat că în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor europene din programul operaţional regional de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar fi într-un caz de incompatibilitate, de conflict, de conflict de inerese, deoarece se pare că firma care a participat la licitaţie ar avea legături chiar cu familia domnului Dragnea”, a precizat Elena Udrea.

Ea a făcut aceste declaraţii după ce a fost întrebată cum vede intenţia premierului Ponta de a colabora cu opoziţia dacă nu mai are o atitudine mereu contra.

Elena Udrea a spus că Victor Ponta nu trebuie să se aştepte că PDL să treacă cu vederea incompetenţa miniştrilor sau încălcarea legii în funcţionarea actualului Guvern.

“Domnul Ponta să nu se aştepte acum că, de dragul unei linişti pe care dânşii o clamează, dar uite că acum aproape un an făceau grevă parlamentară şi nu susţineau sub nicio formă măsurile bune ale Guvernului de la acea vreme, deci de dragul acestei linişti pe care domnul Ponta o clamează, nu o să trecem cu vederea incompetenţa miniştrilor sau încălcarea legii în funcţionarea actualui Guvern”, a mai spus Udrea.

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. Gogu
    #1 Gogu 20 December, 2012, 23:22

    Mieimi place gura ! E perfect si profesionist formata 1

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.