Consultanţi pe fonduri europene. Cum ne recuperăm banii?

Gabriel Zaharia

Anul 2012 a consemnat inceputul crizei “veritabile” în consultanţa pe fondurile europene din România, tarifele în continuă scădere fiind însotite de mari întârzieri la plată din partea autorităţilor publice.

S-a ajuns la situaţia absurdă în care consultanţii şi firmele de consultanţă sunt executate de fisc pentru restanţe la plata impozitelor deşi întârzierile la încasări sunt aferente serviciilor prestate chiar pentru stat.

Statul, în calitate sa de beneficiar al serviciilor de consultanţă are obligaţia să reglementeze această piaţă, legislaţia trebuind să prevadă garanţii minimale referitoare la plata experţilor în funcţie de momentul efectuării prestaţiei, riscul recepţionării serviciilor trebuind să fie în sarcina firmei care i-a selectat şi angajat. Această măsură trebuie coroborată cu re-eşalonarea plăţii impozitelor experţilor şi firmelor în cazul în care întârzierile la plată sunt din cauza statului, în calitate de client.

Cele 2 măsuri ar conduce la un management mai bun şi respectarea intereselor părţilor interesate: angajat – asigurarea plăţii pentru munca prestată, angajator – asigurarea unor consultanţi motivaţi, client –asigurarea calităţii experţilor selectaţi. Nu în ultimul rând, s-ar evita contracţia în continuare a pieţei de consultanţă, care dacă va continua va conduce la diminuarea expertizei disponibile şi implicit va conduce la scăderea calităţii serviciilor oferite.

În prezent, pentru recuperarea plăţilor restante, consultanţii au 3 tipuri de soluţii: legale, ilegale sau semilegale. Soluţia ilegală trebuie eliminată din start iar cea semilegală – cedarea de creanţe – nu este operaţională deoarece sumele nu sunt suficient de mari pentru a fi atractive.

Soluţia legală necesită multă atenţie, răbdare şi precauţie în negocierea contractului.

Ca şi consultant sunt 3 opţiuni de angajare, fiecare având avantajele şi dezavantajele ei.

1.    Opţiunea 1 – Renunţarea la independenţă măcar pentru o perioada şi angajarea cu contract de muncă. Chiar dacă se pierd bani, se evită alergătura la administraţia financiară şi casele de asigurari pentru că de aceasta se ocupă angajatorul. În plus, sunt plătite lunar cotizaţia la pensie, salariul lunar şi protejarea intereselor în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Dezavantajele sunt legate de faptul că, în general, companiile nu trec în acte toţi banii, deci încasarea nu este asigurată in totalitate. Mai mult, aproape toate companiile încheie contracte de muncă cu durată determinată iar in cazul contractelor pe durată nedeterminată creste dependenta de managementul firmei.

Dacă luăm în calcul şi cultura organizaţiei: semnatul condicii, alocarea sarcinilor, orele suplimentare şi cele efectuate în week-end, fără plată sau dacă firmei îi merge bine ai conditii bune de munca, team-buildinguri si traininguri platite de firmă, astfel alegerea devenind şi mai complicată.

Oricum, dacă vrei să fii expert independent, în acest caz nu mai este posibil, pentru că trebuie semnată exclusivitatea cu firma angajatoare.

În concluzie, pentru bani siguri dar fără ”independenţă” se recomanda angajarea pe  un contract pe termen lung. Firmei îi convine de cele mai multe ori pentru că este tot un contract cu durată determinată, pe perioada proiectului.  Cu toate acestea, şi în acest caz riscurile sunt mari, mai ales acum în perioada de criză, esenţială fiind seriozitatea angajatorului, clauzele din contract, plata asigurărilor şi asistenţa juridică acordată.

2.    Opţiunea 2 – Independent care lucrează pentru o firmă. În acest caz trebuie atenţie la capacitatea financiară a firmei de a plăti din surse proprii.  Dacă sunt stipulate clauze de plată a serviciilor în functie de rambursarile de plăţi de la stat, riscul de neîncasare a plăţilor creşte. 

3.    Opţiunea 3 – Independent. Experţii preferă un onorariu net cât mai aproape de ceea ce plăteşte clientul. În aceste situaţii angajarea este pe firma proprie sau PFA, printr-un contract de prestari servicii sau contract civil. Aici riscul de neplată este cel mai mare, decizia de a lucra astfel fiind influenţată de rezervele financiare pe care le are consultantul.

Întârzierile din ultima perioada la plăţile efectuate de stat au crescut si riscurile de neîncasare. În cazul în care lucrezi pentru firme indifferent dac acestea lucreaza cu statul riscurile pot fi încadrate în 2 tipuri de situaţii:

1.   Firma este de rea credinţă. Dacă sunt sume mari de încasat este necesar să te judeci. Dacă sunt sume mici de recuperat trebuie să renunţi, singura opţiune fiind să avertizezi pe ceilalţi colegi despre riscurile la care se expun dacă vor lucra in viitor cu firma respectivă. Aceasta, deoarece listele negre cu firmele rău platnice nu sunt permise oficial. Din acest motiv, înainte de a semna un contract este recomandabil să-ţi întrebi prietenii sau cunoştintele referitor la modalitatea de plată practicată de firma respectivă.

2.   Firma nu are de unde plăti. Dacă firma nu şi-a încasat banii de la client, situaţia este similară cu cea prezentată anterior. În functie de clauzele din contract, poţi acţiona firma să te plătească dar numai dacă nu sunt prevăzute clauze că vei fi plătit numai după încasarea de la client. Cu toate acestea, şansele de încasare efectivă a plăţilor este redusă chiar dacă ai câştig de cauză în instanţă, pentru că firma nu are bani de unde să-ţi dea.

Indiferent de modalitatea de angajare, ca şi consultanţ, trebuie să ai rezerve financiare. În caz contrar este mai bine să-ţi schimbi sectorul de activitate!