Radu Stroe: Germania a pierdut ocazia sa taca. Pacat!

Radu Stroe: Germania a pierdut ocazia sa taca. Pacat!

by March 4, 2013 0 comments
Ministrul român de Interne, Radu Stroe, a reacţionat luni la anunţul făcut de omologul său german că ţara sa se va opune intrării României şi Bulgariei în Schengen. “Germania a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI. Păcat”, a comentat Stroe, pentru Realitatea TV.”La MAI există o vorbă: ‘trebuie să păstrezi limita legitimei apărări’. Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat. Noi am făcut ce trebuia pentru a intra în Schengen. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen” a adăugat Stroe.

Ponta: Nu am nimic de reproşat Germaniei, ci celor din România care ne înjură în UE

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu are nimic de reproşat Germaniei cu privire la aderarea la Schengen, ci celor din România care “înjură şi vorbesc de rău România” pe la Bruxelles şi Berlin şi “se bucură că ne scufundăm după ce au dat găuri în barcă”.

“Nu am nimic de reproşat Germaniei. Eu am de reproşat celor din România care nu înţeleg că tot înjurând şi vorbind de rău România, pe la Bruxelles, pe la Berlin, fac rău ţării ăsteia, pentru că din păcate sunt şi ei în ţara asta”, a afirmat Ponta, la sosirea la lansarea cărţii despre Ion Iliescu, cu ocazia zilei de naştere a fostului şef al statului. El a arătat că acest obiectiv era important şi aducea beneficii nu doar pentru Guvern şi USL, ci şi pentru cei care “pârăsc peste tot”.

“Dacă noi de aici din România tot avem tot felul de fericiţi din ăştia, deştepţi care arătau găuri în barcă şi după aia se bucură că ne scufundăm, de parcă intram în Schengen numai Guvernul, sau numai USL? Nu intrau şi ei ăştia care tot ne pârăsc peste tot, ne anunţă de ce nu trebuie să intrăm. Asta e boala României, întotdeauna ai pe unii care se bucură dacă mor toate caprele, şi ale vecinului, şi ale lor. De acum încolo o să încercăm să îi ignorăm pe cât posibil şi să ne atingem obiectivele europene cu mai multă demnitate şi mai multă înţelepciune”, a spus premierul.

Potrivit lui Ponta, un prim moment favorabil pentru o decizie de aderare la Schengen ar putea apărea în luna octombrie, după alegerile parlamentare din Germania, iar “dacă nu, la anul”. “Sigur, după octombrie, mai ales că octombrie, din fericire e după septembrie, adică după alegeri, o să vedem dacă se poate lua o decizie. Dacă nu, la anul (…) Mă refer în primul rând la faptul că, aşa cum Olanda după alegeri şi-a nuanţat discursul şi poziţia, sunt convins că se va întâmpla la fel şi în alte ţări europene. Repet, problemele noastre au fost din România şi dacă le-am rezolvat, acum aşteptăm momentul şi contextul politic”, a afirmat el.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.