Tribunalul Bucuresti: Gigi Becali, inca 6 luni de puscarie

Tribunalul Bucuresti: Gigi Becali, inca 6 luni de puscarie

by June 27, 2013 0 comments

GIGI BECALI - JUDECATORIA SECTORULUI 1Tribunalul Bucuresti a decis, joi, ca omul de afaceri George Becali sa execute o pedeapsa de 3 ani si 6 luni de inchisoare, dupa ce judecatorii au luat in discutie cererea depusa de avocatii omului de afaceri de contopire a elor trei pedepse cu inchisoarea pe care le-a primit acesta. Procurorii solicitasera un spor de pedeapsa de un an in urma contopirii pedepselor, insa au obtinut doar un spor de pedeapsa de 6 luni. Hotararea de joi a instantei nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs.
Procurorul DNA prezent joi la judecarea cererii de contopire a pedepselor lui Gigi Becali a aratat ca acesta a comis o pluralitate de infractiuni, cu grad ridicat de pericol si in participatie penala cu un anturaj infractional, astfel ca se impune aplicarea unui spor de pedeapsa de un an, potrivit agentiei Mediafax.

Procurorul i-a explicat judecatorului Marin Marino Constantin ca Becali a savarsit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de inchisoare. El a mai aratat ca, potrivit normelor legale in vigoare, Becali poate fi eliberat dupa ce executa doua treimi din pedeapsa, respectiv doi ani de inchisoare, si a subliniat ca, in opinia sa, aceasta pedeapsa este mica in raport cu numarul si gravitatea faptelor comise.

Astfel, procurorul a aratat ca Becali a savarsit o pluralitate de infractiuni, iar din toate cele savarsite pentru sapte dintre ele a fost gasit vinovat si condamnat in cele trei dosare penale.

Reprezentantul DNA a mai aratat ca faptele finantatorului Stelei au avut un grad ridicat de pericol si au fost comise de acesta alaturi de un anturaj infractional.

Tribunalul Bucuresti discuta joi cererea formulata de omul de afaceri George Becali privind contopirea celor trei pedepse cu inchisoarea.

Instanta a decis, la termenul din 19 iunie, depunerea la dosar a fisei de cazier judiciar a lui Becali, copii dupa mandatele de executare a pedepselor si copii dupa minutele semnate de magistratii completului de cinci judecatori care au decis condamnarea omului de afaceri.

George Becali a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN si in dosarul ‘Valiza’ si la trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul sechestrarii de persoane, suspendarea transformandu-se in executare in urma condamnarilor din celelalte doua dosare.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.