Lista tortionarilor din puscariile comuniste. Cazul Alexandru Visinescu, seful penitenciarului de la Ramnicu Sarat

Lista tortionarilor din puscariile comuniste. Cazul Alexandru Visinescu, seful penitenciarului de la Ramnicu Sarat

by July 30, 2013 0 comments

-195610[1]Ziarul “Gândul”, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, publică, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, lista foştilor torţionari din perioada comunistă. În acest moment, am identificat 35 de comandanţi de penitenciare care în perioada ’47-’65 au condus temniţele comuniste unde au fost încarceraţi liderii PNŢ şi PNL epuraţi de regimul comunist. Peste 100.000 de deţinuţi consideraţi de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu.

Nimeni nu a fost tras la răspundere pentre aceste crime. IICCMER îi acuză oficial pe cei 35 de torţionari de omor deosebit de grav şi genocid. Ziarul Gandul  prezintă profilul complet al primului torţionar pe numele căruia a fost depusă o plângere penală pentru omor deosebit de grav.

“Este pentru prima oară când cineva îl identifică pe Alexandru Vişinescu: după o perioadă lungă de căutări, reporterii Gândul au reuşit să-l găsească, să vorbească şi să-l filmeze pe unul dintre cei mai cumpliţi torţionari ai României. Vom prezenta mărturii din temniţele comuniste şi vom oferi tuturor torţionarilor ocazia să explice faptele din acea perioadă. Primul caz cu care deschidem lista este cel al temutului torţionar Alexandru Vişinescu.

Alexandru Vişinescu, care acum încearcă să treacă drept un bătrânel cumsecade, care se plimbă pe străzile din centrul Bucureştilor, a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat în perioada în care lideri politici precum Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost supuşi unor tratamente inumane şi torturi.

Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat locuieşte acum într-un bloc din centrul Capitalei. Are 88 de ani, dar este încă în putere şi foarte lucid. Vecinii săi spun că este un om extrem de retras, care nu vorbeşte despre trecutul său. Biografia sa este însă cunoscută de locatarii imobilului. „Vişinescu? Pe el îl căutaţi? E cel de la penitenciare”, ne spune una din colocatarele imobilului. Pe Vişinescu îl vizitează din când în când un nepot, în rest îşi petrece timpul în apartament. Seara are obiceiul să se plimbe prin Cişmigiu.

Dacă vrei să dai de Vişinescu îl găseşti foarte greu. Nu răspunde niciodată la interfon sau la sonerie. L-am întâlnit într-o dimineaţă de iulie. A ieşit din bloc extrem de precaut. Mai întâi a scos capul pe poartă, s-a uitat în stânga, apoi în dreapta, a inspectat strada şi abia pe urmă şi-a continuat drumul spre magazinul de peste drum.

L-am abordat pe stradă, explicându-i că dorim să-l intervievăm. A refuzat categoric să vorbească despre penitenciarul Râmnicu Sărat. „Numai cei care au fost şi au trăit în acea perioadă ştiu adevărul. Nu vreau niciun fel de interviu”, a spus Vişinescu după care a intrat grăbit în bloc.

 

Acuzat oficial de omor deosebit de grav

 

Relatările celor care au trăit atrocităţile de la Râmnicu Sărat sunt acum cuprinse în sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

 

După 50 de ani de la desfiinţarea penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu este acuzat de omor deosebit de grav. Lui Vişinescu i se impută moartea mai multor dizidenţi politici, în special elita politică a PNŢ.

 

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit în urma torturilor Ion Mihalache.

 

Alexandru Vişinescu, care acum trece drept un bătrânel jovial, a intrat în istorie cu mult înainte de episodul Râmnicu Sărat.

„Faptele lui Alexandru Vişinescu pot fi încadrate în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi şi asupra mai multor persoane, prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.

 

Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vişinescu, juriştii IICCMER susţin că termenul de prescripţie al infracţiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autorităţile comuniste au împiedicat cercetarea şi trimiterea în judecată a torţionarilor precum Alexandru Vişinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere pentru infracţiunile de omor deosebit de grav.

 

„Condiţiile de viaţă din penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum au fost descrise de către foştii deţinuţi şi cum reies din documente, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deţinuţilor, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. Col. Alexandru Vişinescu, în perioada 1956-1963”, se arată în plângerea IICCMER.

Potrivit oficialilor institutului de condiţiile din penitenciar era responsabil comandantul cum tot el răspundea şi pentru moartea deţinuţilor pe care îi avea în custodie.

 

Membru al plutonului de execuţie al mareşalului Antonescu

 

  În mai multe lucrări de specialitate despre temniţele comuniste se menţionează că Alexandru Vişinescu a făcut parte din plutonul de execuţie al mareşalului Ion Antonescu. Fostul şef al statului, Ion Antonescu, a fost condamnat de un tribunal al poporului pe 17 mai 1946. Pe 1 iulie, Antonescu a fost excutat de un pluton de ofiţeri. Născut în 1925 în comuna Lecuieşti din Buzău, la 21 de ani, Vişinescu a fost unul dintre cei care au tras în mareşalul Ion Antonescu. Această informaţie apare într-o carte publicată de Cicerone Ioniţoiu, deţinut politic şi autor al unor lucrări de referinţă în domeniul represiunii comuniste.

Înainte de a ajunge comandant al penitenciarului Jilava, Vişinescu a fost şef al Biroului Operativ din Jilava, structură ce avea ca atribuţii supravegherea locului de detenţie, a regimului aplicat deţinuţilor, a comportamentului acestora, dar şi atitudinea cadrelor de la Jilava. Cercetările Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) arată că, în această perioadă, Vişinescu a transmis note informative despre comandatul penitenciarului.

Portret de torţionar: un ins dur şi lipsit de omenie, avea plăcerea de a teroriza

  După episodul Jilava, Vişinescu ajunge la penitenciarul de femei Mislea, cunoscut drept o inchisoare politică dură. Alice Panaiodor, deţinut politic în acest penitenciar, scrie în cartea Traversarea focului că regimul de detenţie instituit de Vişinescu la Mislea era unul de tortură.

„Dezbracăte, eram acolo toate goale în coridorul neîncălzit, în timp ce hainele erau scormonite amănunţit căutându-se mici obiecte care ar fi putut fi ascunse în tivuri sau cusături. A urmat apoi umilirea şi mai penibilă a unei vizite corporale minuţioase făcută cu îndemânarea unui chirurg fără nici un fel de jenă, chiar sub privirile celorlalte arestate”, povesteşte Alice Panaiodor.

Documentele de arhivă şi cele memorialistice consultate de specialiştii IICCMER îl portretizează pe Alexandru Vişinescu drept un ins „extrem de sever şi complet lipsit de omenie faţă de arestate”, care avea „plăcerea de a insulta şi a teroriza, prin percheziţii şi interogatorii interminabile, pe deţinutele [de la Mislea şi] cărora le adresa toate epitetele posibile”.

Cicerone Ioniţoiu susţine în documentarele sale că în perioada în care Vişinescu a fost ofiţer politic la Mislea la acel penitenciar era închisă Maria Antonescu, soţia mareşalului Antonescu.

  După activitatea de la penitenciarul de femei, Vişinescu a fost avansat la penitenciarul Râmnicu Sărat. Despre această inchisoare IICCMER spune că era o adevărată maşinărie de tortură a deţinuţilor politici. Prin celulele de la Râmnicu Sărat şi-a găsit sfârşitul şi marele disident politic Ion Mihalache. Vişinescu a ajuns comandant al penitenciarului în 1956.

În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişnescu a instaurat un regim de tortură şi teroare. În sesizarea depusă la parchet, IICCMER spune că Vişinescu este vinovat de omor deosebit de grav. În 1963, penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost desfiinţat. În urma desfiinţării penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a rămas în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, unde a îndeplinit în continuare funcţii de conducere: ofiţer controlor în Serviciul inspecţii din DGPCM (1963); locţiitor comandant pentru pază şi regim la penitenciarul Ploieşti (1965-1967); comandant al Secţiei „Căscioarele” din cadrul penitenciarului Ilfov (3 iun. 1976).

„Am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu”

Mărturiile despre torturarea deţinuţilor politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de către câţiva dintre supravieţuitorii acestei închisori. Alexandru Vişinescu este acuzat de asasinarea lui Ion Mihalache. Ion-Ovidiu Borcea, lider al PNŢ şi deţinut politic la Râmnicu Sărat, l-a acuzat public pe Vişinescu de moartea lui Mihalache. Într-un interviu consemnat de Cicerone Ioniţoiu, Ion-Ovidiu Borcea spune cu subiect şi predicat că fostul comandat al penitenciarului este vinovat de moartea dizidentului Mihalache.

„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în uşă… Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele: «Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ioniţoiu.

Ion Diaconescu despre Râmnicu Sărat: „Bătăi şi terorizări fizice”

Condiţiile inumane de la Râmnicu Sărat au fost povestite în detaliu de către Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai PNŢ, stins din viaţă în 2011. Într-un interviu acordat lui Cosmin Budeancă, cercetător în cadrul IICCMER, Ion Diaconescu a rezumat astfel condiţiile de detenţie de la Râmnicu Sărat: „Bătăi şi terorizări fizice, care – la fel frigul şi foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi mai a fost şi promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe.”

„L-a dus la subsolu’ ăla şi acolo l-a bătut cu cureaua pân’ la sânge Vişinescu să spuie cu cine-a vorbit”

Regretatul lider politic a povestit pe larg torturile suportate de deţinuţii politici de la Râmnicu Sărat. Dosarul său de penitenciar consemnează că în cei şase ani petrecuţi la Râmnicu Sărat a fost trimis la carceră timp de 40 de zile. Supravieţuitorii de la Râmnicu Sărat povestesc că zilele de carceră însemnau şi înfometare forţată. Ion Diaconescu a relatat şi bătăile pe care le aplica cu brutalitate comandantul Vişinescu deţinuţilor politici.

Diaconescu a relatat că la Râmnicu Sărat deţinuţii comunicau în codul Morse tuşit. Adică tuşeau în ritmul codului Morse, dar pentru că la un moment dat a fost adus un specialist în Morse, au început să tuşească Morse în franceză.

Comandantul Vişinescu a decis să deschidă o anchetă astfel că a fost luat la interogatoriu Ovidiu Borcea, care i-a relatat lui Diaconescu că a fost bătut cu bestialitate chiar de către Vişinescu.

„L-a luat pe Ovidiu Borcea, l-a dus, povestea Ovidiu Borcea în ciocăneli din astea, că l-a dus la subsolu’ ăla şi acolo l-a bătut cu cureaua pân’ la sânge Vişinescu să spuie cu cine-a vorbit şi ce-a vorbit. El a negat totu’ şi bănuind că el a vorbit cu unu’, cu un vecin de-a lui, că cum să-şi închipuie ei că noi cu asta eram în legătură cu toată puşcăria asta, aşa, l-a… l-a mutat de acolo, ca să-i strice rostu’ şi l-a adus, culmea, lângă mine, celula din dreapta mea, a treia, care între timp era goală, că în partea ailaltă murise respectivu’”, a povestit Ion Diaconescu.

Vişinescu: „Aşa au fost timpurile”

După câţiva ani după ce a ieşit din penitenciar, Diaconescu l-a întâlnit în Bucureşti pe comandantul Vişinescu. Iniţial, Ion Diaconescu nu l-a recunoscut, iar Vişinescu a fost nevoit să îi aducă aminte. „Vai de mine, domnu’ Diaconescu, zice, eu care-am avut sub comanda mea atâţia deţinuţi nu ştiu ce şi te ştiu perfect, iar dumneata la Râmnicu Sărat 6 ani de zile ai avut un singur comandant şi nu mai mă cunoşti”, a relatat Ion Diaconescu într-un interviu.

În final, comandantul a încercat să se scuze. „Aşa au fost timpurile”, i-a spus Vişinescu fostului locatar de la Râmnicu Sărat. „Timpurile le-au făcut oamenii. Oamenii au fost aşa”, a replicat Diaconescu.

Şapte zile de carceră pentru că a bătut în perete

Una din pedepsele frecvente la care erau supuşi deţinuţii de Râmnicu Sărat era carcera, adică erau închişi un anumit de zile într-o celulă, fără mâncare. Din dosarul de penitenciar al lui Ion Diaconescu rezultă că, în februarie ’59, comandantul Vişinescu a dispus încarcerarea sa timp de şapte zile pe motiv că a ciocănit în perete. Printr-un proces verbal sumar, s-a consemnat că Diaconescu a ciocănit peretele celulei vecine, dar nu a recunoscut.

Corneliu Coposu: „Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic”

În 1954 Corneliu Coposu a fost şi el transferat la penitenciarul Râmnicu Sărat unde a fost supus unui regim sever de izolare. Seniorul Coposu a stat la Râmnicu Sărat 8 ani de zile. „Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre… pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”, a rememorat Corneliu Coposu atrocităţile de la Râmnicu Sărat.

Potrivit documentării realizate de IICCMER penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost atestat în 1901 şi a funcţionat ca penitenciar de drept comun pentru o perioadă, ulterior devenind un spaţiu de detenţie cunoscut în vremea lui Carol al II-lea, pentru că aici au fost închişi mai mulţi membri ai Mişcării Legionare în perioada interbelică.

În urma valului de arestări din 1948, penitenciarul Râmnicu Sărat a fost identificat ca propice pentru a asigura condiţiile necesare de izolare pentru noii deţinuţi politici, dar între 1947 şi 1963 au fost închişi aici şi deţinuţi de drept comun, fără însă a exista vreo comunicare între cele două categorii.

Din 1949 au început să fie arestaţi şi încadraţi în categoria „organizaţiilor subversive” locuitorii din zonă care se opuneau colectivizării, fiind consideraţi opozanţi ai regimului comunist. Până în 1952, penitenciarul a funcţionat şi ca punct de tranzit pentru deţinuţii încarceraţi pe perioade scurte de timp, care urmau să fie transferaţi la alte închisori pentru executarea pedepsei. În anul 1952 au fost aduşi aici şi o parte din „reeducatorii” implicaţi în „experimentul Piteşti”, pentru a fi anchetaţi.

Până în anul 1955, cei mai mulţi deţinuţi politici erau legionari. După acest an au fost aduşi supravieţuitorii „lotului Maniu”: Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi Victor Rădulescu – Pogoneanu. În iunie 1957 au fost transferaţi aici deţinuţi (lideri ai PNL, PNŢ, foşti demnitari din guvernarea Antonescu sau criminali de război) de la penitenciarul Aiud, implicaţi într-o grevă colectivă declanşată împotriva condiţiilor inumane de detenţie.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.