Victor Ponta: Vom lua masuri pentru ajutorarea datornicilor la banci

Victor Ponta: Vom lua masuri pentru ajutorarea datornicilor la banci

by February 3, 2014 1 comment

victor-ponta-premier[1]Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că a obtinut acordul partenerilor internaţionali, FMI si UE, in special, pentru o măsură cu impact important în economie, o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Astfel, spune Ponta, peste 900.000 de restanţieri ar putea fi ajutaţi. Ajutorul va fi acordat pentru salarii mai mici de 1.600 lei .

“Am reuşit să avem acordul partenerilor noştri internaţionali pentru două măsuri cu impact important în economie: o măsură care va fi adoptată printr-o ordonanţă a Guvernului, o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Principalele condiţii: se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice, salariaţi sau pensionari, condiţia e ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net, 1610 RON, şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare. Este o măsură opţională, nu obligatorie, pentru persoanele fizice, dar de care beneficia oricare din cei 907.000 de debitori persoane fizice. Este vorba despre înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 RON pe lună”, a spus Victor Ponta.

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. soso
    #1 soso 26 February, 2014, 13:47

    mama lor de parlamentari 🙁

    Reply this comment

<