Băsescu, despre membrii noului Executiv: Că îmi plac sau nu îmi plac nu are nicio relevanţă

Băsescu, despre membrii noului Executiv: Că îmi plac sau nu îmi plac nu are nicio relevanţă

by March 4, 2014 0 comments

TRAIAN BASESCU - PETROMPreşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, despre noua structură a Executivului, că fiind vorba de miniştri desemnaţi prin votul Parlamentului, preşedintele este obligat să îi numească şi, “că îi plac sau nu îi plac, nu are nicio relevanţă”. Întrebat ce opinie are despre noii miniştri din Executiv, preşedintele Traian Basescu a spus că, la remaniere, preşedintele se poate pronunţa pe un membru al Guvernului sau altul, dar la o remaniere care se face pe relaţia premier-preşedinte, dar când e vorba de un ministru desemnat prin votul Parlamentului, preşedintele este obligat să îl numească.

“Indiferent care este părerea despre un ministru sau altul, nu mă pot opune votului Parlamentulul. Asta a hotărârât Curtea Constituţională anterior. Deci, că îmi plac sau nu îmi plac, nu are nicio relevanţă”, a precizat Băsescu.

Preşedintele a explicat că actualul guvern trebuie să îşi asume răspunderea pe noul program de guvernare. “Îşi asumă premierul, el este cel care cere modificarea programului de guvernare, şi noul guvern ştie pe ce vine, noii miniştri”, a explicat şeful statului.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<