Întâlnire la Geneva Ban Ki-moon-Serghei Lavrov, pe fondul agravării situației din Ucraina

Întâlnire la Geneva Ban Ki-moon-Serghei Lavrov, pe fondul agravării situației din Ucraina

by March 3, 2014 0 comments

Ban Ki-moonBan Ki-moon și Serghei Lavrov vor avea ‘un dejun de lucru’ la misiunea rusă, la ora 13,15 (12,15 GMT), a declarat pentru AFP Corinne Momal-Vanian, purtător de cuvânt al ONU la Geneva. Secretarul general al Națiunilor Unite și șeful diplomației de la Moscova se află la Geneva pentru a participa la principala sesiune anuală a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, precizează agenția menționată. Corinne Momal-Vanian nu a precizat care vor fi temele de discuție, dar situația din Ucraina ar urma să fie centrul convorbirii, având în vedere apelul de sâmbătă al lui Ban Ki-moon care i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin ‘să înceapă de urgență dialogul direct cu autoritățile de la Kiev’, notează AFP.

Experții consideră că ceea ce se întâmplă acum legat de situația din Ucraina constituie cea mai gravă criză între Occident și Rusia de la căderea URSS, în 1991. Occidentalii, cu G7 în frunte, și-au accentuat presiunile asupra Rusiei. Miniștrii de externe din UE se vor întâlni luni la Bruxelles, pentru o a doua reuniune de urgență în problema Ucrainei în decursul ultimelor 10 zile.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<