Fratele lui Radu Mazare este cercetat penal pentru complicitate la luare de mita

Fratele lui Radu Mazare este cercetat penal pentru complicitate la luare de mita

by April 17, 2014 0 comments

imagesCAG6J97KSenatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că anchetatorii l-au anunţat că este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, precizând că până la acest moment nu are nicio interdicţie impusă de DNA, dar se aşteaptă la orice din partea anchetatorilor. Întrebat pentru ce i-au fost puşi în cont de către Elan Schwartzenberg 80.000 de euro, Alexandru Mazăre a spus că nu vrea să comenteze.

“Nu doresc să fac alte comentarii, pentru că este o procedură judiciară în curs. După cum bine ştiţi, Codul de procedură penală s-a modificat, astfel că noi ne abţinem să facem declaraţii, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme, ceea ce mie mi se pare cu totul anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovelă numită telejustiţie”, a mai spus Alexandru Mazăre.

Întrebat dacă, în opinia lui, Radu Mazăre ar putea fi arestat vineri de către instanţa supremă, Alexandru Mazăre a spus că este convins că fratele lui va fi lăsat în libertate.

Întrebat dacă se aşteaptă ca procurorii DNA să ceară şi arestarea sa, Alexandru Mazăre a spus că nu ştie, dar că se aşteaptă la orice din partea anchetatorilor. Senatorul a precizat că până la acest moment nu are nicio interdicţie impusă de DNA.

Întrebat dacă, în cazul în care procurorii DNA vor cere avizul pentru formularea unei propuneri de arestare pe numele său, are susţinerea colegilor săi parlamentari, Alexandru Mazăre a spus: “Nu am niciun fel de susţinere, se va aplica regulamentul, textele din Constituţie, cutumele parlamentare”.

Alexandru Mazăre a reafirmat că nu poate să facă alte declaraţii la acest moment, din cauza prevederilor din noile coduri penal şi de procedură penală, care îi interzic acest lucru.

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a fost citat să se prezinte joi la DNA, pentru a-i fi prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat şi fratele acestuia, primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.