Traian Băsescu către investitorii străini: Economia românească devine din ce în ce mai performantă
by admin April 30, 2014 0 commentsPreşedintele Traian Băsescu le-a spus investitorilor TRW Automotive de la Roman că pot avea încredere în România şi în economia ţării noastre, care devine din ce în ce mai performantă, asigurându-i că va privi la evoluţia acestei fabrici şi după finalizarea mandatului. Băsescu a spus în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, că, în perioada 2008-2013 guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro.
“Asta a creat condiţiile să se întâmple ce vedem azi, că România creşte ani de ani exporturile, inclusiv în perioada de criză”, a arătat preşedintele Băsescu.
Şeful statului a mai arătat că, din cei 770 de milioane de euro, care au reprezentat ajutoare de stat pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă şi pentru investiţii, s-au consumat doar 320 de milioane, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt încă terminate şi că potenţialul industrial al României este în creştere.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.