
Erste Bank: Romania va fi pregatita sa intre in spatiul euro de abia dupa 2021
by Ancheteonline May 19, 2014 0 commentsRomania nu indeplineste inca cerinta privind inflatia medie pe ultimele 12 luni, care trebuie sa fie cu maximum 1,5% mai mare decat media neponderata a inflatiilor medii din tarile cu cele mai mici inflatii din zona euro. Tarile cu cifre scazute extreme cauzate de o recesiune severa sau de taierile de salarii sunt excluse din inflatia-etalon.
“In pofida celei mai scazute inflatii istorice din Romania, dezinflatia din zona euro a fost mult mai puternica, facand ca diferenta fata de nivelul de referinta sa creasca in 2013 dupa o micsorare temporara in 2012”, afirma analistii institutiei de credit.
Autoritatile romane indeplinesc criteriul privind deficitul bugetar, care nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB. De asemena, indatorarea publica se situeaza semnificativ sub pragul de 60%, aceasta fiind, de asemenea, una dintre conditii.
Romania se apropie de respectarea unui alt criteriu, care cere ca ratele dobanzilor pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% media aritmetica neponderata a randamentelor obligatiunilor guvernamentale cu maturitatea de 10 ani in cele mai performante trei state membre UE din perspectiva stabilitatii preturilor (tari care s-au calificat pentru calcularea valorii de referinta a inflatiei).
De asemenea, tarile candidate trebuie sa intre, timp de doi ani, in Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM/ERM II) din cadrul Sistemului European Monetar (EMS) si, totodata, sa nu devalorizeze moneda nationala pe parcursul ultimilor doi ani. Aceasta inseamna ca tara candidata ar trebui sa reuseasca sa mentina cursul de schimb intr-un interval de plus/minus 15% fata de cursul central.
Romania inca nu a aderat in mod oficial la ERM si va intra probabil doar cu doi ani inainte ca aderarea la uniunea monetara sa devina un obiectiv realizabil. Totusi, volatilitatea inregistrata de cursul euro-leu din ultimii ani arata ca moneda nationala a variat mult mult mai putin decat intervalul de ᅡ 15% cerut, noteaza Erste.
“Concluzia este ca Romania ar putea in prezent sa indeplineasca trei din cele cinci criterii de convergenta nominala necesare pentru a adera la moneda euro. Criteriul de stabilitate a preturilor si al randamentului pe termen lung al obligatiunilor ar putea fi indeplinite in 1-2 ani, atat timp cat deciziile economice raman prudente”, afirma analistii.
Criza financiara a demonstrat insa ca doar criteriile de convergenta nominale nu reusesc sa reflecte adecvat eventualele probleme pe care o tara le-ar putea avea dupa a aderare prematura
la zona euro, ignorand astfel competitivitatea si decalajul de convergenta a economiei reale, avertizeaza banca.
O analiza realizata pe baza unor indicatori de convergenta reala ar oferi o imagine mai buna pentru a intelege cat de departe este Romania de standardele de dezvoltare ale UE.
Un prim indicator, productivitatea muncii, arata ca Romania este cu 50% sub media UE si cu mult sub nivelul raportat de cele mai recente state membre euro la momentul aderarii lor (Slovenia, Slovacia, Estonia si Letonia). Presupunand o crestere anuala de 3%, care este un ritm destul de moderat, Romania ar avea nevoie de aproximativ opt ani pentru a ajunge la nivelul inregistrat de Letonia la momentul aderarii la zona euro.
Un alt indicator relevant care arata ca Romania este inca departe de zona euro in ceea ce priveste dezvoltarea si convergenta reala, riscand saracia si excluziunea sociala. Presupunand ca trendul actual de convergenta va continua, Romania ar avea nevoie de inca 7-8 ani pentru a ajunge la nivelul inregistrat de Letonia atunci cand a aderat, arata Erste.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.