Ion Iliescu: Traian Băsescu a reacționat la „impertinența” arătată de Rogozin

Ion Iliescu: Traian Băsescu a reacționat la „impertinența” arătată de Rogozin

Ion Iliescu: Traian Băsescu a reacționat la „impertinența” arătată de Rogozin

by May 19, 2014 0 comments

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu îi dă dreptate lui Traian Băsescu în scandalul declanşat de vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, după ce aeronavei acestuia nu i s-a permis accesul în spaţiul aerian românesc. Ion Iliescu califică drept „impertinență” atitudinea vicepremierului rus Dmitri Rogozin și amenințările acestuia la adresa României.

„Era reacţie la această impertinenţă, pe care a arătat-o Rogozin”, a justificat Ion Iliescu reacția lui Traian Băsescu. „Rogozin şi ruşii erau obligaţi (…) să fi avut o înţelegere explicită clară: domnule, avem nevoie, survolăm, e normal. Nu o faci pe şest”, a explicat fostul șef al statului într-un interviu pentru Digi24.

Fostul şef al statului mai spune că situaţia din regiune este complicată şi este sceptic că tensiunile vor dispărea după alegerile din Ucraina, de la sfârşitul săptămânii.

„Rusia s-a implicat de o manieră inacceptabilă”, a afirmat fostul președinte al României. „Nu ştiu dacă aceste alegeri vor constitui temelia unei aşezări noi, echilibrate, a relaţiilor în acest context, situaţia va rămâne complicată şi greu de prevăzut”, spune Ion Iliescu.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, fostul preşedinte subliniază că se află într-o situaţie complicată, din cauza Transnistriei. Ion Iliescu atrage atenţia că declaraţiile privind unirea Moldovei cu România ar putea spori tensiunile.

„Exprimarea acestei chestiuni de la Bucureşti spre Republica Moldova creează imediat reacţia de respingere (…) Orice paşi în această direcţie mai rău dăunează unor relaţii fireşti între cele două state şi în zonă”, consideră Ion Iliescu. În opinia fostului președinte, ar fi mai bine ca autorităţile de la Bucureşti să aştepte integrarea Moldovei în Uniunea Europeană.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.