Lucian Boia: Romania va avea un rol tot mai important in noul context international, dar are nevoie de un PROIECT DE TARA. Dorinţa lui Vladimir Putin este sa refaca Imperiul Rus, dar economic Rusia este un PIGMEU

„Ţările paşnice, ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă”, spune istoricul Lucian Boia, la Interviurile Gândul, analizând expansionismul lui Vladimir Putin către Vest. La 100 de ani de la prima conflagraţie mondială, Lucian Boia a lansat cartea „Primul Război Mondial. Controverse. paradoxuri, reinterpretări”, care aduce în spaţiul public o nouă interpretare a istoriei României Mari şi care a reuşit să provoace deja controverse, scrie GANDUL.

Dorinţa lui Vladimir Putin, dar nu numai a lui, este de a reface Imperiul Rus, dar din punct de vedere militar, Rusia este mult sub nivelul NATO şi al UE, consideră Lucian Boia, într-un interviu pentru gândul. Lucian Boia susţine că Rusia este, din punct de vedere economic,  “un pigmeu cu o structură de lumea a treia. Tocmai de aceea, istoricul nu crede în ipoteza izbucnirii unui al treilea război mondial, dar întrevede posibilitatea unui război civil în Ucraina. Cât despre reacţia Europei la anexarea Crimeei de către Rusia, istoricul crede că nu se putea face nimic.

În ceea ce priveşte România, Boia crede că deşi vom avea un rol tot mai important în actual context internaţional, pentru că ne aflăm la graniţa UE şi NATO, ar trebui să ne preocupe mai degrabă existenţa unui proiect de ţară care să ne ajute să ne dezvoltăm

Mulţi spun că istoria nu se repetă şi că lumea în care trăim funcţionează după anumite reguli.  Cu toate acestea, am asistat de curând la anexarea Crimeei de către Rusia.

Istoria nu se repetă niciodată. Chiar dacă unele evenimente par asemănătoare sau aproape identice, contextul este mereu altul. Să nu ne închipuim acum că, dacă au fost două războaie mondiale, o să ajugem acum la al treilea război mondial. Pe de altă parte, este o anumită constantă în politica Rusiei, de la Petru cel Mare, trecând prin diverşii ţari, trecând apoi prin bolşevisim, cu Stalin, şi acum, după comunism, cu Putin. Deci, în ciuda regimurilor diferite, în ciuda răsturnărilor pe care le-a cunoscut Rusia în interiorul ei, există o anumită constantă a expansionismului rus. Ce vedem acum este tentativa de a reface cât se poate vechea Rusie, vechiul imperiu rus sau vechea Uniunea Sovietică. Asta este politica lui Putin.

Şi ce şanse sunt?

Nu ştiu. Deocamdată văd că s-a oprit sau ezită după ocuparea Crimeei. Nu văd posibilitatea ca într-un viitor apropiat Rusia să revină la vechile ei frontiere, ar înseamna să ocupe Ucraina, Bielorusia, nu mai zic de Ţările Baltice care au intrat deja şi în Europa şi în NATO. Problema ar fi mult mai complicată sau chiar imposibilă. Dar o tendinţă expansionistă este, şi nu e de ieri, de altăieri.

Şi tendinţa asta expansionistă o remarcau germanofilii noştri în Primul Război Mondial, cei care spuneau să mai lăsăm Transilvania, că se va uni mai târziu cu România, că nu e situaţia atât de gravă. Situaţia gravă era pentru românii din Basarabia şi situaţia gravă era mai ales dacă Rusia câştiga războiul alături de puterile occidentale. Ce se va întâmpla cu România, dacă Rusia vrea să ajungă la Constantinopol, ăsta era proiectul vechi să pună stăpânire pe strâmtorile Mării Negre. Trecea atunci peste România. Spuneau aceşti germanofili: la ce ne va folosi să avem o Românie Mare dacă va fi înghiţită de Rusia? Cât de mare va fi România tot va fi minusculă în raport cu Imperiul Rus. Din fericire, lucrurile nu s-au petrecut aşa în Primul Război Mondial, fiindcă înainte de a pierde Germania războiul, l-a pierdut Rusia. Sunt două faze succesive: mai întâi Germania înfrânge Rusia şi lichidează frontul de Est, iar Rusia se fragmentează, se desfiinţează ţarismul. Atunci Basarabia se uneşte cu România, deci asta nici nu era de aşteptat. România a intrat în război pentru Transilvania, nu putea să intre şi pentru Basarabia, era aliată cu Rusia. Intrarea în război pentru Transilvania era într-un fel o renunţare pentru Basarabia. Era de ales: Transilvania sau Basarabia. Şi până la urmă lucrurile au mers în aşa fel, Rusia înfrântă mai întâi, înfrânte şi puterile centrale, încât România s-a ales şi cu Bucovina şi cu Transilvania şi cu Basarabia.

Spuneţi într-un capitol din cartea ”Primul Război Mondial” că românii au avut „atât de mult noroc”.

Am preluat expresia lui Petre P. Carp care era şeful germanofililor şi a fost acuzat după război că n-a văzut corect, că uite am reuşit să facem România Mare urmând politica opusă celei preconizate de Petre P. Carp. Atunci Carp a replicat:  „românii au atât de mult noroc că nu mai au nevoie de oameni politici”. Mai trebuie să ai şi noroc în viaţă, nu e rău să ai noroc.

În contextul actual, România mai are noroc?

România a avut şi ghinioane, dar a avut şi noroc în câteva rânduri esenţiale. În 1859, a fost susţinerea Franţei prin Napoleon al III-lea şi atunci s-a făcut România, că altfel nu s-ar fi făcut şi cine ştie ce s-ar fi întâmplat. Apoi la 1918, cum am vorbit deja. Şi acum, mai recent, a avut totuşi şansa să intre şi în UE şi în NATO. Bineînţeles că e un noroc.

În momentul acesta pare că se ciocnesc două secole, un secol XXI şi un început de secol XX, adică Rusia şi lumea democratică. Părem în situaţia în care nu ne înţelegem unii pe ceilalţi. Există un deficit de înţelegere faţă de reacţia lui Putin şi a Rusiei?

Ţările paşnice, ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă. Aşa s-a întâmplat şi în ajunul celui de-al doilea Război Mondial faţă de Rusia, faţă de Germania lui Hitler. Ţările democratice au o altă logică şi o politică care încearcă să fie cât mai paşnică, să lase diplomaţia să reacţioneze. Loviturile astea de forţă sunt receptate iniţial oarecum pasiv în blocul democratic.

Şi e bine?

Păi nu e bine, bineînţeles că încurajezi agresorul.

Este o chestiune de înţelegere sau o chestiune de acţiune? Putea să acţioneze în vreun fel Occidentul?

Cinstit vorbind, nu cred că putea să facă ceva. Nu putea să trimită trupe în Crimeea, să avem iar un război al Crimeei, ca la 1850 şi ceva. Cinsitit vorbind, nu cred. Ar fi putut să fie o voce mai unitară a ţărilor occidentale, mai multă fermitate, sancţiuni mai bine precizate. Nu pot să vă dau soluţii. Dar nu cred că, în fond, puteau să rezolve problema. N-aveau cum să oprească Rusia să intre în Crimeea sau să o dea afară din Crimeea. Nu se putea, din păcate.

Consideraţi că am putea vorbi de un al treilea război mondial sau de un nou Război Rece?

Nimeni nu cunoaşte viitorul. Se fac tot felul de scenarii şi e firec să facem scenarii pentru viitor, dar să nu le acordăm o importanţă absolută pentru că viitorul este altfel decât ni-l închipuim noi.

Spuneaţi mai devreme că lucrurile s-au petrecut aşa şi înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Unele s-au petrecut aşa, altele nu s-au petrecut aşa. Istoria nu se repetă. Dacă vreţi punctul meu de vedere, care nu ştiu câtă valoare are, este că nu va fi cel de-al treilea război mondial. Şi că nici război nu va fi până la urmă. Dar s-ar putea să fie tulburări, chiar război civil în Ucraina, spre periferia fostului Imperiu Rus. Cred că pentru noi, şi pentru celelalte ţări care fac parte din Uniunea Europeană şi NATO, există o pavăză, nu cred să meargă mai departe de graniţa Uniunii Europene şi a NATO.

Să nu ne facem probleme pentru Tranistria?

Pentru Transnistria putem să ne facem probleme. Sper să se descurce însă Republica Moldova în Transnistria, cu ajutorul românilor, cu ajutorul Uniunii Europene. Pentru Republica Moldova este o situaţie mai delicată, pentru că s-au asociat ei cu Uniunea Eurpeană, dar nu fac parte nici din UE, nici din NATO. Însă, în ceea ce priveşte UE şi NATO, nu cred că Rusia are forţa să meargă atât de departe. Şi militar, şi economic, Rusia e mult sub nivelul NATO şi al UE. Rusia a ajuns să fie o putere economică de mâna a doua. PIB-ul Rusiei e puţin mai mare decât al Italiei şi mult mai mic decât al Franţei. Nu mai spun decât al Germaniei, iar faţă de UE şi SUA, Rusia economic vorbind e un pigmeu şi are şi o structură de ţară subdezvoltată, de lumea a treia. Exportă gaze, exportă petrol, exportă materii prime. Şi în comparaţie cu China pare deja subdezvoltată.

Şi atunci de unde agresivitatea asta?

Pentru că, pe de o parte, are un aparat militar foarte bun, moştenit din Uniunea Sovietică, iar pe de altă parte există dorinţa, şi nu numai a lui Putin, de a reface pe cât posibil vechiul imperiu.

Este propice actualul context pentru România în ceea ce priveşte consolidarea poziţiei în zonă, devenim importanţi pentru aliaţi? Putem profita într-un fel de poziţia asta?

Devenim mai importanţi pentru că suntem chiar la frontierele UE şi NATO, la fel ca şi Polonia şi Ucraina. Putem profita şi pasiv. Dar cred că noi ar trebui să ne preocupăm, trecând peste ce se întâmplă în Transnistria şi Ucraina, de propria noastră casă, să consolidăm statul român, instituţiile româneşti, puterea legii, să luptăm eficient împotriva corupţiei, să avem un proiect de ţară. România nu are un proiect de ţară, economic vorbind. Nu ştim ce vrem să facem în continuare pe lumea asta. E o mare dezorganizare, care nu e de ieri de astăzi. România n-a fost niciodată o ţară bine organizată tocmai fiindcă a pornit cu structuri din astea de ţară rurală,  modernizarea a venit mai târziu. Sunt explicaţii, nu pentru că aşa ar fi românul, prin explicaţii de ordin biologic, sunt explicaţii culturale, adică istorice. Dezorganizarea este o boală veche. Dacă tot vorbim de Primul Război Mondial, generalul Berthelot, când a venit prima dată ca să repună pe picioare armata română, a rămas surprins şi a exclamat ceva ce a rămas faimos: „Sunteţi admirabil de dezorganizaţi”. Noi suntem în continuare admirabil de dezorganizaţi. Să sperăm că o să ne mai schimbăm.