Protest al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei. Circulaţia este blocată pe Bulevardul Aviatorilor

Protest al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei. Circulaţia este blocată pe Bulevardul Aviatorilor

by May 12, 2014 0 comments

revolutionariCâteva zeci de revoluţionari protestează în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, cerând respectarea Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei, unii dintre ei blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor, informeaza Mediafax.

Protestul revoluţionarilor este autorizat în intervalul 10.00 – 17.00, însă manifestanţii nu au respectat locul stabilit, blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

La faţa locului se află jandarmi, inclusiv negociatori, care au discutat cu protestatarii.

Totodată, Jandarmeria Capitalei a solicitat Prefecturii Bucureşti acordul pentru a interveni în vederea deblocării circulaţiei, pe care l-au primit, a mai spus Enache.

“Autorizaţie există, dar nu există autorizaţie să blocăm strada. Aceasta a fost o măsură extremă pe care am luat-o, ca să îl determinăm pe premier să discute cu noi”, a declarat unul dintre protestatari.

Acesta a precizat că revoluţionarii îi cer premierului să respecte Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

“Domnia sa invocă faptul că nu sunt numai revoluţionari adevăraţi. Cerem ca legea să fie respectată în litera şi spiritul ei”, a mai spus bărbatul.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.