Decizie definitiva: Scriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securitatii

Decizie definitiva: Scriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securitatii

Decizie definitiva: Scriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securitatii

by June 20, 2014 0 comments

Scriitorul Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securităţii, a decis irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis recursul faţă de o hotărâre luată în 2012 de Curtea de Apel Bucureşti.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut, la începutul lui aprilie 2011, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.
Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată de CNSAS în martie 2011, iar dosarul în care Consiliul cerea constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal pe 4 aprilie 2011.

Pe 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea CNSAS, constatând astfel calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa lui Nicolae Breban.

Hotărârea a fost atacată de Nicolae Breban la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Miercuri, 18 iunie, ICCJ a admis recursul şi a stabilit irevocabil că Nicolae Breban nu a fost colaborator al Securităţii.

“Sunt bucuros că după trei ani de zile a fost luată această decizie. Eu am rămas uimit acum trei ani de decizia CNSAS, pentru că eu n-am dat în viaţa mea Securităţii un rând, dimpotrivă, eram urmărit. Mă bucur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m-a reabilitat”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, scriitorul Nicolae Breban.

El a mai spus că profesia sa este una publică şi a avut de suferit din cauza deciziei CNSAS, precizând însă că nu a luat o decizie dacă va deschide un nou proces pentru a cere daune morale Consiliului.
Nicolae Breban, născut în 1934, la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<