Sao Paulo, sub tensiune cu trei zile înainte de începerea Cupei Mondiale
by Ancheteonline June 9, 2014 0 commentsMetropola Sao Paulo se pregăteşte pentru noi ambuteiaje monstruoase, cu trei zile înainte de începerea Cupei Mondiale de fotbal, deoarece greva de la metrou va continua, luni, deşi a fost declarată ilegală.
Această grevă ameninţă să perturbe grav ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale şi meciul de debut dintre Brazilia şi Croaţia, care va avea loc joi.
Greviştii, care cer o reajustare salarială din cauza creşterii cheltuielilor zilnice, au sfidat, duminică, o decizie a tribunalului regional al muncii care a declarat greva lor ilegală şi a fixat o amendă de 100.000 de reali (aproximativ 30.000 de euro) pe zi.
Ei au votat în adunarea generală reluarea grevei.
Aceasta afectează parţial trei dintre cele cinci linii ale reţelei. Dar a fost suficient pentru ca joi şi vineri metropola cu 20 de milioane de locuitori să plonjeze în haos.
O manifestaţie este convocată pentru ora 07.00 (13.00 ora României), începând de la staţia de metrou Santa Rosa, de către mişcările sociale “care sprijină greva şi lupta” angajaţilor, a declarat duminică seara pentru AFP un purtător de cuvânt al sindicatului angajaţilor de la metrou, Tiago Pereira, care numără 9.000 de membri.
“Greva va continua până la victorie”, a adăugat acest purtător de cuvânt. Iar durata acesteia depinde în prezent de guvernator. “El este cel care va rezolva situaţia”.
Mai multe organizaţii sociale de stânga intenţionează să se alăture marşului.
Greva de la metroul din Sao Paulo se înscrie în contextul multiplicărilor acestor mişcări în ţară de câteva săptămâni.
În plină Cupă a Confederaţiilor la fotbal, brazilinienii au ieşit masiv în stradă pentru a denunţa cele 11 miliarde de dolari cheltuite pentru Cupa Mondială şi au cerut investiţii masive în transporturi, sănătate sau educaţie.
Manifestaţiile şi-au pierdut amploarea pe măsură ce au degenerat în confruntări violente cu poliţia şi în jafuri comise de activiştii anarhişti din cadrul Black Bloc.
Cu toate acestea, nemulţumire persistă. Astfel, 54 la sută dintre brazilienii cred că Mondialul le va aduce mai multe prejudicii decât avantaje, potrivit unui sondaj Datafolha publicat duminică. Dar 65 la sută declară că le-ar fi “ruşine” dacă Mondialul ar fi perturbat de manifestaţii.
În pofida acestui fapt, străzile, barurile şi ferestrele sunt decorate în culorile echipei naţionale, 68 la sută dintre brazilieni fiind convinşi că acesta va câştiga cea de-a şasea Cupă Mondială, la 13 iulie.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.