Premierul Victor Ponta a inmanat personal 10 microbuze pentru scolile din judetul Satu Mare

Premierul Victor Ponta a inmanat personal 10 microbuze pentru scolile din judetul Satu Mare

Premierul Victor Ponta a inmanat personal 10 microbuze pentru scolile din judetul Satu Mare

by August 23, 2014 0 comments

Prim-ministrul Victor Ponta, alături de viceprim-ministrul Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a participat sâmbătă la predarea a zece microbuze școlare pentru comunele Acâș, Beltiug, Berveni, Călinești-Oaș, Cămin, Culciu, Gherța Mică, Moftin, Turț şi Valea Vinului. Alte două localități, Odoreu și Racșa, le-au preluat în luna iulie, atunci când Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a distribuit primele microbuze din lotul de 600 achiziționate la începutul acestui an. La ceremonia de predare a cheilor au mai participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, respectiv prefectul Eugeniu Avram. Cu aceeaşi ocazie, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că în judeţul Satu Mare se vor construi 11 cămine culturale şi zece şcoli.

Zeci de noi microbuze şcolare

Primul ministru al României, Victor Ponta, a predat sâmbătă cheile pentru un număr de zece noi microbuze. Cheile au fost ridicate personal de către primarii comunelor Acâș, Beltiug, Berveni, Călinești-Oaș, Cămin, Culciu, Gherța Mică, Moftin, Turț şi Valea Vinului. În total, Guvernul României va asigura în acest an un număr de 27 de microbuze şcolare noi pentru copiii sătmăreni din mediul rural, dând astfel o şansă de a accede la actul educaţional pentru mii de elevi. Microbuzele, cu o capacitate de 16+1 locuri, vor fi predate în două etape.

Vor beneficia de microbuze localităţile Acâş, Beltiug, Berveni, Călineşti-Oaş, Cămin, Culciu, Gherţa Mică, Moftin, Odoreu, Racşa, Turţ, Valea Vinului, Agriş, Andrid, Batarci, Bixad, Căuaş, Homoroade, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Oraşu Nou, Pişcolt, Santău, Tarna Mare, Târşolţ şi Viile Satu Mare.

Microbuze pentru toţi copiii

Primul ministru Victor Ponta a precizat că Guvernul României va asigura acces la microbuzele şcolare pentru toţi copiii, precizând că nici nu s-a pus problema ca autovehiculele să se adreseze doar primarilor unui anumit partid politic.

 

“Am întrebat în mod oficial dacă microbuzele sau lucrările sunt doar la primari PSD sau UDMR sau PNL. Din punctul meu de vedere, şi mă bucur foarte tare, toţi cei care au avut nevoie de investiţii le primesc. Copiii nu sunt nici PSD, Nici UDMR, nici PDL. Copiii sunt copiii României şi au nevoie de microbuze. La fel se întâmplă cu şcolile. La fel se întâmplă cu spitalele, la fel se întâmplă cu drumurile. Îmi doresc ca pentru Satu Mare şi pentru tot nordul Transilvaniei să puteţi să aveţi un plan de dezvoltare, care să fie realist, în primul rând, şi, în al doilea rând, să nu se mai întrerupă după ce se schimbă guverne. Eram invidios că judeţul Gorj nu are atâtea microbuze precum are judeţul Satu Mare, dar sunt convins că vor avea toate judeţele din ţară”, a precizat Victor Ponta.

Celelalte microbuze vin până la sfârşitul anului

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că celelalte microbuze vor veni până la sfârşitul acestui an, ele fiind deja în procedură de achiziţie.

“Domnul prim-ministru a înmânat cheile pentru zece microbuze. Primele două le-a înmânat domnul prim-ministru în faţa Guvernului, acum ceva timp. Mai urmează 15 microbuze care vor veni într-o listă care se găseşte aici, la domnul prim-ministru, în etapa a doua. Ele sunt în procedură de achiziţie. Practic, premierul Victor Ponta a luat o decizie, după părerea mea, corectă şi mult aşteptată. A decis ca toate solicitările de microbuze, din toată ţara, indiferent de culoarea politică, să fie finanţate. Am primit din toată ţara solicitări pentru microbuze, în număr de 1.254. Primele 600 au fost deja fabricate şi acum le livrăm. Celelalte 654 sunt în procedură de achiziţie, care va fi în perioada imediat următoare, urmând să înceapă producţia. Noi estimăm că în perioada octombrie-noiembrie-decembrie toate celelalte microbuze vor fi livrate”, a declarat Liviu Dragnea.

Zece şcoli în reabilitare

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, a precizat că un număr de zece şcoli din judeţ vor intra în reabilitare. Este vorba despre şcoli din Terebeşti, Tarna Mare, Negreşti-Oaş, Oraşu Nou, Medieşu Aurit, Călineşti-Oaş, Gherţa Mică, Porumbeşti, Bixad, Satu Mare.

“S-au mutat 240 de milioane de euro din celelalte două programe operaţionale, s-au mutat la programul operaţional regional pentru a finanţa lucrări la şcoli începute. În Satu Mare finanţăm zece şcoli, sunt cele zece care s-au calificat pentru că au avut ca beneficiari Consiliul Local. Celelalte care au avut ca beneficiari de-a lungul anului Inspectoratul Şcolar sau Ministerul Educaţiei vor fi finanţate în următorul exerciţiu financiar şi este vorba despre Terebeşti, Tarna Mare, Negreşti-Oaş, Oraşu Nou, Medieşu Aurit, Călineşti-Oaş, Gherţa Mică, Porumbeşti, Bixad, Satu Mare”, a arătat Liviu Dragnea.

11 noi cămine culturale

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că în judeţul Satu Mare se vor reabilita sau construi un număr de 11 cămine culturale, în cadrul unui program dezvoltat la nivel naţional.

“La cămine culturale, de asemenea, Guvernul a iniţiat un program curajos, obligatoriu pentru România, şi anume un cămin cultural în fiecare zonă rurală, în fiecare comună din ţara noastră. Cei care ne-am născut şi am trăit la ţară ştim că într-un sat căminul cultural este poate cel mai important obiectiv, pentru că acolo ne strângem toţi, pentru lucrurile fericite şi mai puţin fericite şi pentru a păstra tradiţiile culturale, dansul şi cântecul. Practic, în jurul căminului cultural se strânge tot satul. Practic, premierul a decis ca în ţara noastră să nu mai existe nicio comună fără cămin cultural. Este un program curajos, pe care eu am onoarea să îl gestionez. Au început lucrările pentru 150 de cămine. Pentru Satu Mare, în această fază, discutăm de 11 obiective în program, şi anume comuna Moftin cu două cămine în satul Moftinu Mic şi satul Moftinu Mare, comuna Valea Vinului, comuna Săcăşeni, comuna Terebeşti, comuna Tarna Mare, oraşul Ardud, sat Gerăuşa, comuna Homoroade, comuna Culciu, comuna Agriş, comuna Medieşu Aurit. Sunt în continuare în analiză celelalte solicitări”, a conchis Liviu Dragnea.

Totodată, sunt 18 în analiză şi în proceduri de realizare şi de aprobare reabilitarea sau construirea unui număr de 18 săli de sport în judeţul Satu Mare.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.