Încă o problemă pentru Klaus Iohannis, după cele referitoare la dosarul de incompatibilitate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Un coleg de partid a contestat în instanţă punerea acestuia în fruntea liberalilor. Primarul din Pucioasa este cel care îşi contestă şeful de partid, iar sesizarea lui se va judeca la începutul lunii septembrie. Dănuţ Bădău, liberalul care a depus contestaţia la Tribunalul Bucureşti, spune că la alegerea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL a fost încălcat statutul partidului.
Mai precis, noul statut al partidului nu ar fi fost aprobat de instanţă, deci nu puteau fi organizate alegeri conform noilor prevederi. În plus, spune liberalul, Klaus Iohannis a primit derogare de vechime pentru a fi ales în fruntea partidului, deşi potrivit statutului nu se acordă derogări în astfel de cazuri.
Dănuţ Bădău: “Interventia mea in instanta e legata de lucrarile Congresului, de statut si a aparut si situatia domnului Iohannis. Am constatat ca nu se regaseste, nu e membru al niciunei organizatii PNL. Prin demisia data nu putea sa ramana membru in Biroul Politic National si nu putea sa fie numit presedinte interimar atata timp cat nu beneficia de dispozitia statutara prin care se face derogarea de la vechime”.
Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, îl contrazice şi spune că Iohannis este membru al filialei sale din februarie 2013. Dănuţ Bădău a fost preşedinte al PNL Dâmboviţa, dar a fost înlocuit la începutul acestui an.
Alina Gorghiu, purtător de cuvânt PNL, a precizat, pentru REALITATEA TV: “Din cauza lipsei de performanta, filiala PNL Dambovita a decis sa-l revoce din functia de presedinte PNL Dambovita pe Danut Badau. Referirea la Klaus Iohannis in declaraţii publice…m-am obisnuit sa vad cum tot ce merge prost in Romania are legatura cu Klaus Iohannis. Iohannis este membru al organizaţiei PNL Sibiu. Cel care ne-a contestat a avut un resort pentru a face declaraţia acesta, participa ieri la lansare, la congresul lui Tariceanu si cu asta cred ca am spus destul de multe despre flacara care-l mana in lupta”.
Sesizarea făcută la Tribunalul Bucureşti se va judeca la începutul lunii septembrie.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.