Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a stins la varsta de 90 de ani

Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a stins la varsta de 90 de ani

Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a stins la varsta de 90 de ani

by September 29, 2014 0 comments

Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu a murit. După ce în ultimul timp a fost dus de mai multe ori la spital, din cauza vârstei înaintate şi bolile de care suferea, conducătorul bisericii din Banat,Mitropolitul Banatului  s-a stins din viață, duminică seara.

În urmă cu două săptămâni, ÎPS Mitropolitul Nicolae Corneanu a fost dus din nou la spital, la Cardiologie. Medicii s-au arătat rezervaţi în a face declaraţii vizavi de starea mitropolitului şi de evoluţia pe care o va avea. Au spus întotdeauna că starea mitropolitului este stabilă, dar că la vârsta sa, de 90 de ani, nu se pot da pronosticuri privind sănătatea şi evoluţia sa clinică. Mitropolitul avea probleme legate de inimă şi de diabet. Duminică seară, la ora 23, mitropolitul s-a stins din viaţă.

S-a născut în 21 noiembrie 1923 la Caransebeş, iar din 1962 este arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. Cel mai longeviv mitropolit din Patriarhia României, dar şi din Europa de Est, Mitropolitul Nicolae este un reper moral, un model incontestabil al  bunăvoinţei, înţelepciunii şi modestiei.

NICOLAE CORNEANU a urmat cursurile şcolii elementare şi pe cele liceale la Caransebeş (1934-1942), apoi se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde studiază în perioadă 1942-1946. După absolvirea facultăţii se înscrie la doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”, sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman. În anul 1960 va fi hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie acelaşi an Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Este hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an în catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române îl alege în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului, scrie ziuadevest.ro.

A recunoscut că a colaborat cu Securitatea

Nicolae Corneanu a fost primul înalt ierarh român care a recunoscut faptul că a colaborat cu Securitatea. Nu a mai fost o surpriză pentru nimeni rezoluția CNSAS, dată în 2007, care susține că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”, iar în schimb ar fi avansat în ierarhia bisericească, scrie pressalert.ro.

Mitropolitul Banatului a fost, de asemenea, primul ierarh al României care l-a invitat oficial, la Timișoara, pe MS Regele Mihai I al României.

DOLIU la Timișoara

La Timisoara urmeaza 40 de zile de doliu.Trupul neinsufletit al lui Nicolae Corneanu va fi depus la Catedrala din Timisoara, unde credinciosii vor putea sa-i aduca un ultim omagiu si se vor tine mai multe slujbe, in urmatoarele zile, pentru cinstirea memoriei inaltului prelat, scrie opiniatimisoarei.ro.

IPS NICOLAE CORNEANU isi va dormi somnul de veci in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timisoara, iar slujba de inmormantare va fi oficiata, conform traditiei, de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu un sobor ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al BOR. Vor fi prezenti la Timisoara toti mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, precum si alti inalti ierarhi ai BOR.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.