Partidului fostului premier Boiko Borisov, a câștigat alegerile parlamentare anticipate în Bulgaria

Partidului  fostului premier Boiko Borisov, a câștigat alegerile parlamentare anticipate în Bulgaria

Partidului fostului premier Boiko Borisov, a câștigat alegerile parlamentare anticipate în Bulgaria

by October 6, 2014 0 comments

Partidului GERB (centru-dreapta), al fostului premier Boiko Borisov, a câștigat alegerile parlamentare anticipate desfășurate duminică în Bulgaria, cu 32,6% din sufragii, cu mult în fața altor șapte formațiuni ce vor accede în parlament, potrivit rezultatelor oficiale parțiale date publicității de Comisia electorală bulgară după numărarea a 94% din voturi, relatează AFP și Reuters.

Potrivit AGERPRES, Partidul Socialist Bulgar (BSP), care a susținut guvernul condus de tehnocratul Plamen Oreșarski, a obținut doar 15,29% din voturi, iar Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (MRF, a minorității turce) a realizat un scor electoral de 14,91% din sufragii și ar putea chiar să îi depășească pe socialiști după ce vor fi luate în calcul voturile exprimate de cei aproape 37.000 de emigranți bulgari din Turcia.

Potrivit acelorași date, alte patru partide sau cinci vor depăși pragul de 4% necesar intrării în parlament — Blocul Reformator (de dreapta, potențial aliat al GERB) cu 8,91% din voturi, Frontul Patriotic (naționalist) cu 7,32% din voturi, formațiunea ‘Bulgaria fără cenzură’ (populist) cu 5,58% din voturi, Ataka (xenofob) cu 4,56% din voturi și, eventual, partidul ABV (social-democrat, al fostului președinte Gheorghi Părvanov) cu 4,18% din voturi.

Rezultatele oficiale definitive vor fi anunțate la jumătatea acestei săptămâni, după a doua numărare a voturilor de către Comisia Electorală.

Liderul GERB, Boiko Borisov, s-a declarat pregătit să formeze guvernul dacă va obține sprijinul unei majorități parlamentare pentru a putea depăși dificultățile economice cu care se confruntă Bulgaria.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<