Şeful CJ Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, cercetat pentru intervenţii la ANAF

Şeful CJ Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, cercetat pentru intervenţii la ANAF

Şeful CJ Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, cercetat pentru intervenţii la ANAF

by October 29, 2014 0 comments

Şeful CJ Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, este cercetat de DNA pentru intervenţii la şeful Agenţiei Finanţelor Publice Ialomiţa pentru rezolvarea problemei falimentului fabricii din Ţăndărei – SC Ultex SA -, dar şi la ANAF nivel central pentru menţinerea în funcţie a directorului AJFP, au declarat surse judiciare, transmite Agerpres.

Sursele menţionate au precizat că directorul Ultex Ţăndărei, Vasile Niţescu, i-a solicitat preşedintelui CJ Ialomiţa să intervină la ANAF pentru a influenţa decizia legată de fabrică, aflată în procedura falimentului, în sensul schimbării avizului negativ cu privire la vânzarea acesteia într-unul pozitiv.

Aceleaşi surse au menţionat că Silvian Ciupercă, beneficiind de pârghiile politice şi de o bună relaţionare cu şefii unor instituţii publice, a luat legătura cu şeful AJFP Ialomiţa, Petre Ţenea, pentru a susţine interesele Ultex, acesta, la rândul său, solicitându-i preşedintelui CJ să intervină la nivel central pentru a obţine prelungirea numirii pe funcţia deţinută.

Potrivit surselor, Silvian Ciupercă, cunoscând că SC Ultex SA, fiind în procedura falimentului, nu putea în mod legal să încheie noi contracte de vânzare-cumpărare, i-a solicitat directorului fabricii să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a unui liceu, cu o dată anterioară (antedatat).

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează miercuri percheziţii în 30 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, din care trei sunt instituţii publice de interes local, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane.

Surse judiciare susţin că se fac percheziţii la Consiliul Judeţean Ialomiţa, la Spitalul Judeţean şi la Agenţia de Dezvoltare Regională Muntenia Sud.

Citeste mai mult pe RomâniaTV.NET
Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<