Victor Ponta: Traian Basescu nu a ales pana acum o locuinta de serviciu. E foarte cusurgiu

Victor Ponta: Traian Basescu nu a ales pana acum o locuinta de serviciu. E foarte cusurgiu

Victor Ponta: Traian Basescu nu a ales pana acum o locuinta de serviciu. E foarte cusurgiu

by January 18, 2015 0 comments

“Băsescu este un client foarte cusurgiu, în sensul în care ultima dată i-a fost transmisă o listă cu şapte posibile locuinţe. Până la urmă o să-şi aleagă una din ce mai are RA-APPS”, a spus Ponta la postul B1 TV.

Întrebat dacă nu este pur şi simplu o răzbunare a sa faţă de Băsescu, Ponta a răspuns că nu, deoarece nu are dorinţa de a se răzbuna în mod special pe cineva.

Guvernul a prezentat recent o listă transmisă, în luna decembrie, de RA-APPS către Traian Băsescu incluzând şapte case pe care acesta să le utilizeze ca reşedinţă după încheierea mandatului de preşedinte al ţării, printre care apartamentul din Bulevardul Prezan unde l-a avut ca vecin pe Adrian Năstase, şi două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele.

Lista i-a fost transmisă lui Băsescu după ce acesta a solicitat RA-APPS, în atenţia şi a Secretariatului General al Guvernului, să îi fie atribuită spre folosinţă gratuită o locuinţă de protocol cu destinaţia de reşedinţă, alta decât Vila Lac 3, ocupată în prezent, precum şi un spaţiu ca birou de lucru, după încheierea amndatului prezidenţial, conform legii în vigoare.

Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 11 din Snagov (2.189 metri pătraţi), Vila 1 A din Snagov (472 metri pătraţi), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).

Ulterior, vila 1 A a ost acordată Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, iar premierul Ponta a precizat că Vila 11 va fi scoasă la vânzare, astfel că Băsescu nu o va mai putea avea ca reşedinţă decât dacă va plăti 2,5 milioane euro, suma de evaluare.

Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Modalităţile concrete de exercitare a acestor drepturi trebuie stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.