Comisia juridica permite DNA s-o urmareasca penal pe Elena Udrea

Comisia juridica permite DNA s-o urmareasca penal pe Elena Udrea

Comisia juridica permite DNA s-o urmareasca penal pe Elena Udrea

by February 4, 2015 0 comments

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul deputatului Elena Udrea. Anunțul a fost facut de presedintele comisiei, Bogdan Ciucă.

S-au înregistrat 20 voturi pentru aprobarea cererii, unul împotrivă și o abținere. Un vot a fost anulat.

“Comisia s-a pronunțat. Vreau să fac o precizare care s-a făcut și în cazul dezbaterilor. Nu este vorba de ridicarea imunității unui parlamentar, ci este un aviz pentru începerea urmăririi penale a unui fost ministru. Procedura spune că, în acest caz, Comisia juridică propune Camerei acest aviz”, a afirmat Ciucă, la finalul ședinței Comisiei juridice, care a durat aproximativ de 20 de minute.

El a precizat că votul a fost secret și că “nu s-a mai intrat deloc pe fond”.”Procedura este una simplă. Ca de fiecare dată, nu s-a făcut nicio diferențiere”, a adăugat Ciucă.

Potrivit acestuia, Elena Udrea, prezentă la ședința comisiei, a susținut că ar fi unele neclarități, pe care le va clarifica însă în Justiție.

“Este de acord cu procedura aplicată de comisie și a solicitat să dăm această încuviințare. După cum știți, domnia sa a trebuit să părăsească încăperea, după care dezbateri pe fond nu au mai existat. (…) Nu s-au ridicat obiecții, s-a trecut la procedura de vot”, a explicat Ciucă.

Întrebat dacă lunea viitoare va fi un vot final în plen în acest caz, el a spus că răspunsul îl poate da președintele Camerei Deputaților, care convoacă Biroul permanent și plenul. “Probabil, dacă noi astăzi în cursul după-amiezii trimitem către Biroul permanent raportul comisiei care vizează încuviințarea, de mâine începând oricând președintele Camerei poate să convoace plenul. Cel mai probabil este luni”, a precizat Ciucă.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.