Denuntul lui Gheorghe Stefan: Am dat bani din spaga pentru campaniile electorale ale PDL

Denuntul lui Gheorghe Stefan: Am dat bani din spaga pentru campaniile electorale ale PDL

Denuntul lui Gheorghe Stefan: Am dat bani din spaga pentru campaniile electorale ale PDL

by February 24, 2015 1 comment

Gheorghe Ştefan a făcut primul denunţ în faţa procurorilor DNA şi a vorbit despre bani negri în campaniile electorale din 2009. “Pinalti” speră ca aşa să se bucure şi el de clemenţa procurorilor şi a judecătorilor şi măsura arestului preventiv să fie schimbată cu cea a arestului la domiciliu, pe care a încercat, fără succes, să o obţină invocând probleme de sănătate.

Gheorghe Ştefan a stat aproape cinci ore la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie. Acesta a mers, la cerere, la DNA şi a vrut să le povestească procurorilor tot ce ştie el despre modul în care s-au folosit banii primiţi drept şpagă în dosarul Microsoft.

Apărătorul său, Pavel Abraham, a declarat, la ieşirea din DNA, că Gheorghe Ştefan a recunoscut toate faptele de care este acuzat în dosarul Microsoft şi pentru care se află de luni bune în arest preventiv. Acesta a recunoscut acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani care i se aduc în această speţă, dar şi că ar fi primit 4 milioane de euro pentru a intermedia semnarea licenţelor cu corporaţia Microsoft.

De asemenea, apărătorul său a spus că Gheorghe Ştefan le-a spus procurorilor că a cotizat cu mulţi bani către campaniile electorale şi a lăsat de înţeles că se referă în special la campania din 2009, a lui Traian Băsescu.

“Pinalti” a recunoscut şi întâlniri pe care le-a avut în acea perioadă cu Dorin Cocoş, dar şi cu Claudiu Florică, un alt personaj cheie care este martor-denunţător în dosarul Microsoft.

Gheorghe Ştefan va merge din nou, marţi după-amiază, la ora 14.00, la o nouă rundă de audieri în acest dosar.

“El apreciază că tot ceea ce face este moral, în momentul acesta. Activităţile vor continua. Mâine la 14.00 vom avea o nouă întâlnire şi urmează să prezentăm dovezi. S-a referit la campania (din 2009 n.r.), dar este preamtur să facem detalieri. Dânsul nu a vorbit de bani albi sau negri, a apreciat că sumele de bani despre care ştie au mers în campaniile partidului din care făcea parte atât”, a declarat Pavel Abraham, avocatul lui Gheorghe Ştefan.

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. anonim
    #1 anonim 11 April, 2015, 11:28

    duceti-va la splital clinic bagdasar arsenii unde brancardierii din urgente pentru droguri ia banii oamenilor prosti din provincie baga la investigatii asistentilor exemplu c.t si dupa aceea provine cocaina din ilfov popesti .

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.