DNA vrea urmarirea penala a fostului senator, Ion Ariton in dosarul galei Bute

DNA vrea urmarirea penala a fostului senator, Ion Ariton in dosarul galei Bute

DNA vrea urmarirea penala a fostului senator, Ion Ariton in dosarul galei Bute

by February 2, 2015 0 comments

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au cerut luni incuviintarea urmaririi penale pentru fostul ministru al Economiei Ion Ariton, in prezent senator, acuzat ca ar fi determinat pe 10 companii de stat sa sponsorizeze cu 1,74 milioane lei organizarea galei internationale de box Lucian Bute.

“In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie – doamna Laura Codruta Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de ARITON ION, membru al Senatului care, in perioada in care se presupune ca a savarsit faptele, a indeplinit functia de ministru al Economiei”, se arata intr-un comunicat DNA.

Acesta este acuzat de :

  • – participatie improprie la abuz in serviciu
  • – folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Care sunt acuzatiile procurorilor:

  • 1. Infractiunea de participatie improprie la abuz in serviciu

In calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentantii a 10 companii de stat aflate in subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. si Societatea Nationala a Apelor Minerale S.A.) sa sponsorizeze, cu suma totala de 1.742.830 lei, organizarea galei internationale de box profesionist organizata la Bucuresti la data de 09.07.2011, in cadrul careia a evoluat sportivul Lucian Bute.

In conditiile in care evenimentul era organizat de societatea comerciala cu capital privat S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., care a fost si beneficiarul real al sponsorizarilor, sponsorizarea galei de box era interzisa de Legea nr. 32/1994. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din actul normativ mentionat, societatile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activitati de sponsorizare avand ca beneficiari societati comerciale cu capital privat.

Desi beneficiarul real al sponsorizarilor a fost S.C. Europlus Computers S.R.L. (care detinea exclusivitatea organizarii si care a incasat toate veniturile galei), a fost folosita Federatia Romana de Box pentru a evita dispozitiile imperative ale Legii nr. 32/1994 si a crea aparenta ca este sustinuta activitatea unei persoane juridice fara scop patrimonial.

In acest context, suma totala de 1.742.830 RON care ar fi facut obiectul sponsorizarilor constituie prejudiciu pentru companiile mentionate.

Din probele administrate a rezultat ca sponsorizarile nu s-ar fi incheiat in lipsa interventiei ministrului, iar sumele ar fi ramas in patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.

Totodata, suma are natura unui folos nejustificat obtinut de Obreja Rudel, in conditiile in care sponsorizarea galei era interzisa de lege. Fondurile obtinute au fost folosite pentru plata cheltuielilor de organizare, in conditiile in care unicul beneficiar al veniturilor galei a fost societatea S.C. Europlus Computers S.R.L., de unde au fost transferate in patrimoniul administratorului Obreja Rudel.

  • 2. Infractiunea de folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit

Pentru a determina reprezentantii companiilor sa adopte conduita mentionata anterior, Ariton Ion si-a folosit autoritatea si influenta derivata din functiile de ministru al Economiei, senator si presedinte al filialei judetene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare. Ministerul Economiei este o persoana juridica fara scop patrimonial, iar companiile respective se aflau in subordinea acestuia.

Totodata, functia de conducere detinuta in cadrul partidului aflat la guvernare permitea influentarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.

Prin folosirea autoritatii si influentei, Ariton Ion a urmarit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei in patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L.

 

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.