Analiză. Comisiile de cultură ale Parlamentului vor discuta situaţia financiară a SRTV

Analiză. Comisiile de cultură ale Parlamentului vor discuta situaţia financiară a SRTV

Analiză. Comisiile de cultură ale Parlamentului vor discuta situaţia financiară a SRTV

by February 22, 2016 0 comments

Situaţia financiară dificilă în care se află SRTV va fi discutată marţi de senatorii şi deputaţii din Comisiile de cultură.

Potrivit mediafax.ro, la şedină va participa şi premierul Dacian Cioloş.

Dezbaterea privind situaţia financiară a postului public de televiziune va începe marţi, la ora 14.00. Discuţiile au loc după ce, în repetate rânduri, preşedintele-director general interimar al SRTV, Irina Radu, a atras atenţia asupra situaţiei grele în care se află instituţia, scrie sursa citată.

În aceleaşi timp, dezbaterea din comisiile reunite ale Parlamentului vine pe fondul şedinţei Senatului, de săptămâna trecută, atunci când premierul a fost chemat să dea explicaţii în legătură cu acţiunea ANAF în cazul grupului Intact, mai multe voci din societatea civilă şi mediul online atrăgând atenţia că senatorii s-au grăbit să ia poziţie în cazul unei decizii judecătoreşti privind posturi de televizune private, în loc să fie preocupaţi de ceea ce se întâmplă la televiziunea publică, care se află, potrivit legii, în subordinea Parlamentului.

Citiţi mai multe pe http://www.mediafax.ro/politic/comisiile-de-cultura-discuta-marti-situatia-financiara-a-tvr-ciolos-participa-la-sedinta-15083837

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.