
CSM sesizează PE şi CNA în legătură cu declaraţiile Monicăi Macovei
by Ancheteonline March 17, 2016 0 commentsPlenul Consilului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze Parlamentul European şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu declaraţii făcute de Monica Macovei la un post de televiziune cu privire la sistemul judiciar şi la prestaţia profesională a membrilor CSM, scrie mediafax.ro.
“Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile, opiniile şi aprecierile personale ale doamnei Monica Macovei, deputat în Parlamentul European şi lider al unui partid politic (…) sunt de natură să aducă o gravă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, a anunţat CSM printr-un comunicat de presă, joi, sesizând, totodată, Parlamentul European dar şi CNA, conform sursei.
Prin raportul Inspecţiei Judiciare, însuşit de plenul CSM, s-a constatat că ” prin afirmaţiile lipsite de suport factual s-a urmărit acreditarea ideii potrivit căreia Consiliului Superior al Magistraturii este o instituţie nefuncţională, nocivă, lipsită de responsabilitate în exercitarea atribuţiilor legale, în special în cadrul procedurilor de numire în funcţii a magistraţilor, care escamotează derapajele profesionale ale magistraţilor, neîndeplinindu-şi corespunzător rolul de instanţă de judecată în domeniul disciplinar”, se arată în comunicatul de presă.
Citiţi mai multe pe http://www.mediafax.ro/politic/csm-sesizeaza-parlamentul-european-si-cna-in-legatura-cu-declaratii-publice-ale-monicai-macovei-15112874
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.