DNA cere aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă

DNA cere aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă

DNA cere aviz pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă

by March 23, 2016 0 comments

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cer Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului independent Sebastian Ghiţă, acesta fiind acuzat de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi alte infracţiuni, scrie mediafax.ro.

Conform sursei, în noul dosar care-l vizează pe deputat, instrumentat de procurorii DNA Ploieşti, parlamentarul este acuzat de dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

“În perioada 2013-2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla în curs de urmărire penală o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre cei implicaţi în furnizarea ilegală de informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian – deputat în Parlamentul României”, se arată în comunicatul de presă emis de DNA.

Citiţi mai multe pe http://www.mediafax.ro/politic/dna-cere-aviz-pentru-retinerea-si-arestarea-preventiva-a-deputatului-sebastian-ghita-15140531

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.