Iniţiativă. Paşaportul ar putea deveni act de identitate, la fel ca buletinul

Iniţiativă. Paşaportul ar putea deveni act de identitate, la fel ca buletinul

Iniţiativă. Paşaportul ar putea deveni act de identitate, la fel ca buletinul

by March 12, 2016 0 comments

Un grup de senatori şi deputaţi PNL au iniţiat un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie, scrie mediafax.ro.

Conform sursei, parlamentarii propun modificarea articolului 12, alin.2 din OUG 97/2005, în varianta propusă Senatului paşaportul intrând pe lista actelor de identitate.

”(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgentă, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate, precum şi paşaportul”, se arată în propunerea legislativă de modificare a OUG.

”Respectând drepturile fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanţii abilitaţi ai statului trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate. Condiţionarea legitimării de existenţa sau prezenţa exclusivă a cărţii de identitate e nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează şi alte documente de identificare, precum paşaportul”, arată iniţiatorii în expunerea de motive, potrivit sursei.

Citiţi mai multe pe http://www.mediafax.ro/politic/pasaportul-ar-putea-deveni-act-de-identitate-15105033

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.