Paradoxul legiferat de deputati: Cristian Rizea poate fi retinut, dar nu si arestat. “Cine imi creste copilul?”
by Ancheteonline March 9, 2016 0 commentsDeputaţii au dezbătut în plen solicitările DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a social-democratului Cristian Rizea. Acestia au votat pentru retinerea lui Rizea, dar impotriva arestarii sale. Cererea de arestare preventiva a fost respinsa, la limita: au fost 120 de voturi “pentru” si pentru ca cererea sa fie incuviintata era nevoie de 122 (cvorumul de prezenta a fost 243 deputati). Cererea de retinere a fost aprobata cu 141 voturi “pentru” si 114 “impotriva”. Incepe votul pentru cerera de arestare preventiva.Politicianul PSD a ţinut un discurs în Camera Deputaţilor în care a făcut referire inclusiv la copilul în vârstă de doi ani pe care l-a adoptat. Acesta a explicat şi cum a fost ridicat de pe stradă pentru audieri şi a interpretat momentul ca pe un abuz inutil împotriva lui, întrucât voia să colaboreze cu anchetatorii.
Votul secret, cu bile, pe cererea de reţinere s-a încheiat. Rizea poate fi reţinut de procurorii DNA, 141 de deputaţi au votat pentru.
Deputatul PSD i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor să îi permită să îşi susţină discursul în faţa colegilor înainte de votul cu bile pe cererea DNA privind reţinerea şi arestarea sa preventivă, însă Valeriu Zgonea i-a explicat că acest lucru nu este regulamentar.
“Ţinând cont de Regulamentul Camerei Deputaţilor, aş vrea să-mi permiteţi să-mi susţin discursul în faţa colegilor mei deputaţi înainte de votul cu bile, adică după sesiunea de vot final privind proiectele de lege de pe ordinea de zi. E vorba de o problemă personală şi este vorba de acea stipulare din Regulament care spune că orice deputat care are o problemă personală poate interveni în orice moment”, a afirmat Rizea înainte de începerea dezbaterilor pe cererea DNA în plenul Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Camerei i-a explicat lui Rizea că, din punctul său de vedere, i-ar da cuvântul, “dar ar crea un precedent” şi nu poate să facă acest lucru.
“Regulamentul nu spune acest lucru. Regulamentul spune că deputatul care are o problemă personală cere la începutul şedinţei şi la finalul şedinţei i se poate da cuvântul, fie la început, fie la sfârşitul şedinţei. Scrie foarte clar în Regulament”, a explicat Zgonea.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.