
Cum domneste un primar din judetul Satu Mare peste cateva mii de suflete. Tentaculele infractionale ale famigliei sale
by Ancheteonline June 3, 2016 0 commentsOare care este modelul unui primar? La sfarsit de campanie electorala oamenii vor sa afle cine merita sau nu votul lor. Cititorii nostri ne-au atras atentia asupra unui caz interesant din judetul Satu Mare, unde un edil de comuna reprezinta exact ceea ce nu dorim sa avem in fruntea unei comunitati. Este vorba despre primarul din Odoreu, Dumitru Pop, un ales local care este inculpat intr-un dosar penal, care a fost declarat incompatibil de ANI, care este cercetat in alte spete si care poate fi acuzat de constituirea unui grup infractional organizat pentru devalizarea bugetului local. Un raport al Curtii de Conturi dezvaluie numeroase ilegalitati cu banul public, in care este implicat el personal, sotia lui, fratele, varul si cativa prieteni din consiliul local.
Pop este unul dintre cei mai bogati edili din tara, detinand un castel, mai multe case si zeci de ha de teren in intravilan, avere obtinuta pe perioada mandatelor sale de primar.
Dumitru Pop a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu si furt calificat cu consecinte deosebit de grave, de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare, la data de 21 mai 2015.
Judecat pentru abuz in serviciu
El este acuzat de abuz in serviciu, potrivit rechizitoriului, deoarece nu a tinut cont de hotararile instantelor de judecata si a promovat in consiliul local doua hotarari privind preluarea in mod abuziv si ulterior administrarea baltii Beridan, care era gestionata de o societate, in baza unui contract de asociere in participatiune, incheiat cu primaria comunei Odoreu.
” La data de 28.05.1998, consiliul local Odoreu a emis HCL nr.8/1998, prin care se aproba asocierea cu SC Florenta Mobel SRL Odoreu – pentru amenajarea pescariei in suprafata de 34,67 ha teren inscris in parcelele 595.601, tarlaua nr. 46,47 , situat in comuna Odoreu, langa combinat. In baza acestei hotarari, s-a incheiat Contractul de Asociere in participatiune prin care se stabileste de comun acord ca SC. Florenta Mobel SRL sa asigure amenajarea si exploatarea piscicola a lacului, prelucrarea si valorificarea pestelui rezultat din lacul pus la dispozitie de consiliul local Odoreu. Contractul s-a incheiat pe 25 de ani, incepand cu 1998 pana in 2021, iar beneficiul urma sa se imparta intre parti, in proportie de 50% pentru fiecare parte”, se arata in rechizitoriu.
Insa, potrivit procurorilor, primarul, folosindu-se de functia pe care o detinea, a decis, de la sine putere si prin inducerea in eroare a consilierilor locali, sa reziliere contractul cu firma privata, dupa ce aceasta facuse investitii de aproape 500 000 lei.
Ca pe mosia lui
”Din cauza unor discutii contradictorii dintre cele doua parti privind concesionarea terenului, SC Florenta Mobel SRL Odoreu a chemat in judecata consiliul local Odoreu si primaria, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca efectuat lucrari de investitii la explotarea piscicola in suma de 459.411 lei. Actiunea a fost admisa de catre instanta, pronuntandu-se in cauza sentinta civila nr.573/19.12.2005”, se mai spune in rechizitoriu.
In 2007 apar noi neintelegeri intre cele doua parti. Pentru intimidare, primarul trimite o comisie care sa verifice asa zise nereguli in administrarea baltii Berindan. In urma acestei incursiuni, primarul decide, de la sine putere, sa rezilieze contractul. ”Inculpatul Pop Dumitre cunoastea, inainte de promovarea hotararilor de consiliu local de preluare a baltii Berindan ca n u a reziliat contractul de asociere in participatiune”, se spune in rechizitoriu.
Procurorii sustin ca ”activitatea ilicita a primarului comunei Odoreu s-a concretizat in doua actiuni”, fiind vorba despre promovarea a doua hotariri de consiliu local, care s-au dovedit a fi ilegale. In primul rand este vorba depre hotararea nr.17/2009. ”Din expunerea de motive a hotararii, rezulta ca, primarul, cu intentie, nu a mentionat ca nu a fost reziliat contractul de asociere in participatiune, aratand doar ca balta va fi administrata in baza principiului autonomiei locale. Acest demers a avut ca scop inducerea in eroare a consilierilor locali pentru a vota favorabil acest proiect de hotarare si a conduce spre scopul urmarit de inculpatul Pop Dumitru si anume preluarea baltii Beridan”, se precizeaza in rechizitoriu.
Procurorii sustin ca ”aceasta modalitate ilegala de promovare a hotararii de consiliu local reiese din declaratiile consilierilor prezenti la sedinta care arata, in declaratiilor lor, ca au avut cunostinta de HCL 15/2007, dar in timpul discutiilor purtate pe aceasta tema, primarul comunei, suspectul Pop Dumitru, i-a asigurat ca totul este legal, ca contractul de asociere a fost reziliat in 2007, mai mult societatea SC Florenta Mobel SRL ar fi fost actionata in judecata si ar fi pierdut procesul, ceea ce s-a dovedit a nu fi adevarat”.
Nu tine cont de hotararile judecatoresti
Ca urmare a promovarii acestei hotarari de consiliu local, SC Florenta Mobel SRL a atacat in instanta, iar Tribunalul Satu Mare, prin sentinta civila nr. 148/CA din 04.03.2010, desfiinteaza hotararea de consliul local, cu pricina, nr.17/2009 si socoteste ca , in continuare, functioneaza contractul de asociere in participatiune dintre primarie si firma privata.
Continuand abuzurile in serviciu, primarul Pop Dumitru, uzitand de functia sa, initiaza o noua hotarare de consiliul local, nr.3/2011, pentru preluarea baltii Beridan,( crearea asa zisei Zone de Agrement, ”Balta Beridan”) desi nu avea niciun drept legal. Procurorii precizeaza ca ” si aceasta hotare a fost anulata prin sentinta civila nr.2847/CA/09.11.2011. la Tribunalul Satu Mare”.
”Prin urmare,in cauza, exista probe mai mult decat evidente ca inculpatul, functionar public, in cadrul activitatii sale, a facut demersuri care au avut ca finalitate vatamarea societatii SC Florenta Mobel SRL, in drepturile sale de administrare si exploatare a lacului. De asemenea, exista probe certe ca aceste vatamari i-au fost aduse persoanei vatamate prin acte indeplinite de inculpatul Pop Dumitru in cadrul activitatii de serviciu, prin nerespectarea dispozitiilor legale”, se mentioneaza in rechizitoriu.
Astfel, ”infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor a fost reglementata de dispozitiile art.246, alin 1 Cod Penal, avand in vedere ca paguba produsa persoanei vatamate este mai mare de 200 000 lei, dar s-a produs si cu o perturbare importanta a activitatii acesteia, pedeapsa fiind de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi”.
In acest proces, SC Florenta Mobel SRL s-a constituit partce civila in cauza cu suma de 700 000 lei, din care 600 000 lei, cu titlul de daune materiale si 100 000 lei cu titlul de daune morale.
Declarat in stare de conflict de interese
Calitatea de suspect apare si in alte dosare penale, pe care le are rol, primarul Dumitru Pop. ANI l-a declarat incompatibil pe data de 26.01.2015, ”deoarece acesta, concomitent cu exercitarea functiei de primar al comunei Odoreu, detine calitatea de administrator in cadrul unei societati comerciale(…). In perioada 18.06.2008 – 18.04.2013, Pop Dumitru a detinut atat calitatea de primar cat si functia de administrator in cadrul SC Papillon SRL”.
De asemenea, starea de conflict de interese este una penala si intra sub incidenta DNA, deoarece primarul Pop Dumitru a obtinut foloase materiale necuvenite, in conditiile in care , s-a folosit de functia publica pe care o detinea, pentru a crea unele avantaje pentru firma unde ocupa pozitia de administrator.
Curtea de Conturi, intr-o adresa cu nr. 1444/12.09.2013, semnaleaza faptul ca firma primarului , SC Papillon SRL a achizitionat baia comunala Odoreu, reprezentand domeniu public. ”Asociatul unic al SC Papillon SRL ( n.r. Pop Dumitru), avand calitatea de chirias in imobilul situat pe str. Stadionului nr. 1 (sediul baii comunale si a centrului de colectare a laptelui), in conformitate cu prevederile art.17 din legea 550/2002, a depus cerere adresata consiliului local al comunei Odoreu in care a solicitat aprobarea vanzarii spatiului pe care-l detine in chirie(…). Vanzarea nu s-a efectuat prin licitatie, avand in vedere cele mentionate anterior. Pretul a fost stabilit prin negociere, pornindu-se de la pretul minim de 175 milioane lei vechi. Spatiul s-a vandut cu suma de 176 milioane lei (!!!”, se spune in nota inspectorilor Curtii de Conturi.
Sotia lui, contracte cu primaria
Primarul Pop Dumitru si-a creat o adevarata retea infractionala in jurul familiei sale, prin care a adus mari prejudicii bugetului local. De exemplu, asa cum se arata in raportul Curtii de Conturi, ” au fost incheiate doua contracte de prestari servicii pentru lucrari de topografie si servicii conexe cu SC Tethotop 88 SRL Baia Mare, dar faptul ca sotia primarului era angajata societatii de topografie la data incheierii contractelor, contravine prevederilor legii nr. 161/2003, astfel ca, in n conformitate cu alin. 2 art.76, contractele sunt lovite de nulitate. De mentionat este faptul ca, auditorii publici externi au stabilit un prejudiciu la nivelul platilor efectuate, respectiv de 100.519 lei, in conditiile in care se va constata de catre organele competente nulitatea contractelor”.
Edilul din Odoreu a angajat lucrari ale primariei si cu firma fratelui sau, Pop Petru Dinu, SC Promobil Construct SRL, privind amenajarea baltii Beridan, dar si de reabilitarea a drumurilor comunale. ”In verificarea cuprinsa in perioada 2010-2012, s-a constatat un prejudiciu in suma de 42.334 lei, stabilit la nivelul platilor efectuate, afarent a doua contracte cu o valoare totala de 74.590 lei”, se spune in nota Curtii de Conturi din 12.09.2013.
Caminul cultural, luat cu japca, de varul lui
Primarul Pop Dumitru nu s-a oprit aici. El l-a numit pe varul sau, Niyki Marcel in functia de viceprimar, (pozitie pe care a ocupat-o pana de curand) iar firma acestuia, SC Florescom SRL, a preluat, in mod ilegal, cladirea Caminului Cultural, pe acest caz deschizandu-se un dosar penal – nr.45/P/22016 la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea. ”Referitor la contractul nr. 765/21.04.2016 intre consiliul local si SC Florescom SRL ( n.r. de inchiriere a caminului cultural), am sesizat ANI cu privire la constatatrea existentei conflictului de interes, in cazul d-nului Niyki Marcel, aspect comunicat si prin adresa nr. 1066/15.07.2013”, sustin inspectorii Curtii de Conturi.
Astfel, in urma sesizarii Curtii de Conturi, ANI constata starea de conflict de interese de natura penala in care se afla viceprimarul Nicyki Marcel, varul edilului Pop Dumitru. ”In timpul exercitarii mandatului de consilier local in cadrul CL odoreu, la data de 21 aprilie 2006, Nyki Marcel, in calitate de administrator al SC Florescom SRL a incheiat cu consiliul local un contract de inchiriere a spatiilor libere din Caminul Cultural Odoreu. Pe perioada derularii contractului, societatea comerciala a subinchiriat sala caminului cultural unor terte persoane pentru organizarea unor evenimente diverse sau a organizat ea insasi aceste eveminente pentru Primaria comunei Odoreu, cu ocazia desfasurarii unor activitati culturale”, se spune in comunicatul ANI.
Inspectorii de integritate precizeaza ca ” Niyki Marcel a incalcat si regimul juridic privind conflictul de interese in materie administrativa si penala, intrucat, in timpul exercitarii mandatului de viceprimar, avand un interes personal in problema supusa dezbaterii, a participat la sedinta extraordinara a CL Odoreu din data de 24 iunie 2011, votand aprobarea hotararii CL privind aprobarea actului aditional la contractul de locatiune, prin care se suspenda contractul pe perioada implementarii si monitorizarii unor lucrari de investitii la Caminul Cultural Odoreu, urmand ca perioada suspendarii sa se adauge duratei initiale a contractului”.
” Contractul de locatiune a fost incheiat in perioada mandatului de consilier local al persoanei vizate, intre CL Odoreu si SC Florescom SRL ( in care Nyki Marcel a detinut functia de administrator si asociat). Asadar, la data atribuirii contractului, persoana vizata detinea calitatea de consilier local si administrator al SC Florescom SRL, ulterior, in timpul derularii contractului, fiind ales viceprimar”, se mai arata in raportul ANI.
Sotul unei consiliere locale, administrator pe bunurile comunitatii
Un alt caz de conflict de interese, in care a fost implicat un alt consilier local, din gasca lui Pop Dumitru, descoperit de Curtea de Conturi si aflat in investigare de ANI, este cel al consilierului Monica Avasan. Sotul acesteia, administrator al firmei SC Primaserv SRL a incheiat un contract cu Primaria Odoreu pentru administrarea parcurilor, drumurilor si a scolilor aflate pe raza acestei comune. ”Am luat masuri de sesizare a ANI cu privire la constatarea existentei conflictului de interese in cazul d-nei consilier local, Avasan Monica”, se spune in raportul Curtii de Conturi.
Mai mult, inspectorii fiscali au sesizat si cazul starii de conflict de interse a consilierului local, Szabo Levente, presedinte al Asociatiei Sportive Odoreu,( alt individ din reteaua Pop Dumitru) care a adus un prejudiciu bugetului local de 34.500 lei. ANI s-a sesizat in caz si l-a declarat pe Szabo, in data de 21.01.2016, in stare de conflict de interese, mai mult a trimis dosarul la Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare, pentru natura sa penala.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.