FOSTUL MINISTRU DE FINANTE SEBASTIAN VLADESCU, LA DIICOT
by paula craciun June 22, 2016 0 commentsFostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol II.
Tot astăzi și fostul ministru Dan Ioan Popescu a fost prezent la DIICOT.
Înainte de a intra în sediul DIICOT, Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 – 2004, a spus că nu îi este teamă de ancheta procurorilor, desfăşurată în dosarul în care patru foşti demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
“Am văzut o ştire, pe un site, după 10 ani că sunt chemat la DIICOT. Este tot ceea ce ştiu”, a declarat Dan Ioan Popescu, întrebat de jurnalişti cum a primit vestea că s-a încuviinţat urmărirea penală în cazul său.
El a precizat că nu a existat o înţelegere cu Dinu Patriciu pentru promovarea OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.
Întrebat dacă a vorbit vreodată în mod direct cu Dinu Patriciu, Dan Ioan Popescu a negat.
“Preşedintele cred că joacă rol de primar, pentru că vizează orice. Deci, eu nu cred că preşedintele citeşte ceea ce vizează”, a fost de părere fostul ministru.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la sfârşitul lunii mai, ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru patru foşti miniştri – Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea – în dosarul Rompetrol II.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 – 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 – 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2005 – 2007, respectiv în perioada 2009 – 2010, şi a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2008 – 2009, pentru a se proceda conform legii.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.
Pe 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru cei patru foşti miniştri.
Conform DIICOT, foştii demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
DIICOT susţinea că, în perioada septembrie – octombrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, “şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”
Sursa: antena3.ro
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.