Fostul consilier al lui Adriean Videanu, arestat pentru dare mită. ”Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?”

Fostul consilier al lui Adriean Videanu, arestat pentru dare mită. ”Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?”

Fostul consilier al lui Adriean Videanu, arestat pentru dare mită. ”Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?”

by August 23, 2016 0 comments

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, ( fost consilier al lui Adriean Videanu) îşi exprima teama că DNA l-a filmat în momentul remiterii plicului cu bani, în cadrul întâlnirilor în scopul intervenţiilor pentru alocările bugetare către cele două spitale.

Informaţia apare în referatul procurorilor DNA prin care se cere arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Lazăr Iordache, reţinut pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Instanța a decis arestarea lui.

“Cu această ocazie, Iordache Lazăr îşi exprimă temerile că DNA să îl fi filmat în momentul remiterii plicului cu bani (‘Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?’). Inculpatul se interesează dacă s-a emis ordinul cu alocările bugetare către cele două spitale, martorul răspunzându-i că, având în vedere că nu a fost numit un nou ministru al Sănătăţii ca urmare a demiterii fostului ministru (…), nu are cine să semneze ordinul. Inculpatul îl asigură pe martor că persoanele cu care lucrează sunt de încredere şi îi promite că şi în viitor vor colabora la fel. Totodată, inculpatul i-a solicitat (…) să-şi exercite influenţa pe lângă un funcţionar din cadrul MS, pe nume (…) , jurist, să-l ajute cu un proiect de separare a compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea din cadrul ANMDM, pentru a avea o autonomie mai mare”, se arată în referat.

Lazăr Iordache este acuzat că, în perioada aprilie – iunie, i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale – Săpoca şi Petroşani – (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la 28 aprilie i-a remis suma de 126.000 de lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister.

Procurorii susţin că în realizarea acestor demersuri au avut loc mai multe întâlniri ulterioare formulării denunţului.

“În 27 aprilie, între (…) şi Lazăr Iordache a avut loc o întâlnire în incinta clădirii Ministerului Sănătăţii. Cu această ocazie cei doi au stabilit să se întâlnească în ziua următoare, context în care Iordache îl întreabă pe (…), în şoaptă, dacă vine şi cu banii (“vin şi cu banii?… vin şi cu banii?”). Apoi îi explica pe scurt de unde provin banii, respectiv dintr-un proiect de la Săpoca (n.n. – Spitalul Săpoca). În acelaşi timp, inculpatul îşi exprima temerile de a nu fi prinşi. (…) În 28 aprilie, (…) şi Iordache s-au întâlnit în incinta unui restaurant situat în cadrul Complexului (…) din Municipiul Bucureşti. În cadrul acestei întâlniri Iordache i-a remis lui (…) suma de 126.000 lei. Cu ocazia discuţiilor purtate Lazăr Iordache îi dă asigurări că nu vor fi probleme şi-i oferă explicaţii în legătură cu procentul sumei de bani remise”, se spune în referat.

Potrivit DNA, banii reprezentau aproximativ 5% din suma, fără TVA, alocată pe primul trimestru al anului 2016 din bugetul MS în favoarea Spitalului Săpoca, pentru partea de execuţie lucrări – respectiv o staţie de epurare.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.