A murit Ion Columbeanu, tatal lui Irinel Columbeanu

A murit Ion Columbeanu, tatal lui Irinel Columbeanu

A murit Ion Columbeanu, tatal lui Irinel Columbeanu

by September 15, 2016 0 comments

Ion Columbeanu, in varsta de 90 de ani, a murit joi dimineata, 15 septembrie, la azilul de batrani de la Ghermanesti (Snagov), unde fusese internat de fiul sau anul acesta, scrie presa tabloida citandu-l pe Irinel Columbeanu, fiul fostului nomenclaturist. Columbeanu a ocupat diferite functii, de la  consilier la secretar general intermimar sau seful protocolului in guvernele Gheorghiu Dej, in regimul Ceausescu, supravietuind si dupa 90 in guvernele Roman si Vacaroiu. O buna parte din averea fiului sau este pusa pe seama relatiilor tatalui sau. Firmele lui Irinel Columbeanu au adus telefoanele Alcatel in anii 90 si au construit in asociere cu lideri politici influenti din epoca cladiri de birouri in Piata Victoriei.
Ion Columbeanu ar fi fost seful protocolului in toate guvernele, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej pana Adrian Nastase, din 1961 pana in 2002.
Potrivit unui articol din Gandul, nu au fost putini cei care au spus ca averea lui Irinel Columbeanu se datoreaza tatalui sau, Ion, fost activist comunist si consilier al mai multor ministri de pe vremea lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu, care a continuat sa lucreze in Guvern pana la guvernul Nastase.

Intr-un interviu acordat revistei KamiKaze, in anul 2011, Ion Columbeanu, tatal lui Irinel Columbeanu, declara ca el este omul care l-a lansat in politica pe Sorin Oprescu, primarul incatusat pentru luare de mita, scria EVZ intr-un articol publicat in 2015.

Intr-un articol-portret realizat de EVZ in 2010, Ion Columbeanu se descrie astfel: “Am intrat in guvern in ’59, dupa ce am stat un an la Directia economica a CC a PCR. Directia asta era mai tare decat chiar guvernul”, incepe sa depene amintiri fostul demnitar comunist. Apoi sare inapoi in timp, pana in 1942: “Am lucrat patru ani ca ucenic la Santierul Naval Constanta, de la 15 ani si trei luni. Am fost hamal si am invatat ca banul se castiga prin munca. Mi-au dat dispensa de varsta, ca eram orfan de ambii parinti. Cand am terminat, in ’46, eram mecanic-lacatus. Mai tarziu, cand eram la guvern, eram singurul care spunea  ”saru-mana femeilor de serviciu!” (…) Dupa Revolutie, am fost secretar general al guvernului interimar, pana l-a descoperit Iliescu pe Hrebenciuc, la Bacau, si mi l-a adus pe cap!”.

Potrivit Gandul, cea mai profitabila afacere a lui Columbeanu junior a fost asocierea cu gigantul francez din domeniul telecomunicatiilor, Alcatel. Practic, pana in 2007, una dintre firmele lui Columbeanu, Promotion Group International, a fost reprezentanta oficiala in Romania a Alcatel.

O alta firma a sa, Techno Konsult Romania, a participat la constructia blocului de birouri din Piata Victoriei, denumit Victoria Business Center. Asociata cu Mircea Ursache, membru PSD si fost presedinte al AVAS si al Fondului Proprietatea, cu publicistul Mihai Carciog, cu BTT (Biroul de Tranzactii si Turism, firma de stat care detinea mai multe hoteluri in toata tara), firma lui Irinel Columbeanu a scos un profit considerabil la sfarsitul anilor ’90.

Potrivit Epochtimes, la scurta vreme dupa decizia definitiva a instantei supreme care arata ca Irinel Columbeanu a fost colaborator al Securitatii, Columbeanu senior, membru al structurilor comuniste inca din 1945, cand a aderat la UTC, declara ca fiul sau a lucrat pentru tara inca dinainte de a implini 14 ani, iar “colaborarea cu Securitatea e vazuta acum drept ceva negativ din cauza lui Basescu”, relateaza Realitatea.

Ion Columbeanu, fost agitator comunist inscris in Partidul Comunist din 1947 (dupa doi ani de UTC), a reusit, potrivit Wikipedia, performanta de a fi sef de protocol in toate guvernele Romaniei, de la Gheorghiu Dej pana in 2002, epoca “de glorie” Ion Iliescu – Adrian Nastase. Dupa caderea lui Ceausescu, personaj pe care Columbeanu senior il descrie drept “superinteligent nativ”, Ion Columbeanu s-a “remarcat” in principal ca secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului in guvernele Petre Roman (fiul fruntasului comunist Walter Roman) si respectiv Nicolae Vacaroiu.

Pe 15 octombrie 2014 Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis prin sentinta definitiva ca Irinel Columbeanu a fost colaborator al Securitatii, avand nume conspirativ “Ivanescu”. A fost racolat de securitate in anii ’80. Irinel Columbeanu ar fi dat 118 note informative despre colegii sai de la Universitatea Politehnica pe vremea cand era student. In schimbul acestor servicii, Iri primea modeste sume de bani, cat sa isi cumpere o borseta de piele, un stilou sau sa deconteze mici cheltuieli de ziua lui.

Potrivit Gandul, Irinel, cunoscut indeosebi ca “Iri”, a devenit o personalitate a lumii mondene din Bucuresti incepand cu 1995, dupa ce a avut o relatie cu creatoarea de moda Romanita Iovan. Averea lui Irinel Columbeanu era estimata la 120 de milioane de euro in anul 2008, pentru a ajunge la 7 milioane de euro in anul 2009. In 2013 Irinel Columbeanu a fost executat silit de banci pentru credite pe care nu le-a platit.

Potrivit Libertatea, Irinel Columbeanu si-ar fi pus tatal  sa blocheze executarea silita care a inceput impotriva sa, pentru un credit neachitat de 5,7 milioane de euro.  La sfarsitul lunii trecute, Columbeanu senior a pierdut procesul cu Marfin Bank, asa ca executarea poate continua. Decizia Judecatoriei Sectorului 1 nu este una executorie, si poate fi contestata.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.