DNA a provocat haos in partidele politice

DNA a provocat haos in partidele politice

DNA a provocat haos in partidele politice

by September 7, 2016 0 comments

Ultimele acţiuni ale procurorilor DNA au provocat un adevărat haos în partide. Cel puţin aşa susţine şeful PSD-ului, Liviu Dragnea care s-a enervat rău de tot după ce, atât el, cât şi Victor Ponta sau Olguţa Vasilescu au fost din nou chemaţi să dea cu subsemnatul.

“După evenimentele de ieri, vă spun că niciun om politic nu mai ştie ce să facă într-o campanie electorală. De toată lumea preşedinte, parlamentari, primari. Dacă merg la o terasă mai mulţi şi un consilier local de pe listă face cinste, e cumva folos electoral necuvenit? S-a ajuns pe o pantă destul de periculoasă. Listele se fac în interiorul unui partid.”, a spus Dragnea la RTV.

Şeful social democraţilor nu a ratat ocazia să-l atace şi pe preşedintele Klaus Iohannis, convins că acesta este deasupra oricărei legi.  “Domnul Iohannis e deasupra legii, să nu ne amestecăm noi muritorii de rând cu cei de neatins. Duminică voi ajunge în Maramureş la o mare sărbătoare şi o să câştig simpatia unora. E un folos necuvenit? Mă duc pentru că m-am învăţat cu bătaia.”, a tunat Dragnea.

Dragnea nu s-a putut abţine şi i-a ironizat pe procurori. “Suntem în Parlament şi adoptăm legi care aduc bine românilor. Reducem taxe,  impozite şi mărim salarii. Asta înseamnă că oamenii se simt mai bine şi îi votează pe cei care au adoptat legile. Panta e extrem de periculoasă. Am spus asta de la începutul procesului meu cu referendumul.Unul de la APIA a fost trimis în judecată pentru că s-a considerat că a fost folos nepatrimonial o relaţie care s-a terminat cu sex. Cei doi s-au căsătorit şi acum au şi copii, dar procesul continuă. Doar poporul poate să stopeze asta prin vot. Să pună rânduială în ţară. Eu ieri, la Înalta Curte, Lia Olguţa Vasilescu şi ea unde a fost, Victor la fel. Tot ieri, atac dur la adresa Gabrielei Firea. Nu suntem copii, nu mai credem în coincidenţe. Mergem înainte. Mergem tot înainte că tot înainte era mai bine. Dacă Gabriela Firea va rezolva problema apei calde, înseamnă că e un folos electoral”, a mai spus Dragnea.
Sursa: stiripesurse.ro
Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.