Un șef de vamă din Lotul Moravița, reactivat de Guvernul tehnocrat. Ce rol au jucat Blaga și Falcă?

Un șef de vamă din Lotul Moravița, reactivat de Guvernul tehnocrat. Ce rol au jucat Blaga și Falcă?

Un șef de vamă din Lotul Moravița, reactivat de Guvernul tehnocrat. Ce rol au jucat Blaga și Falcă?

by September 1, 2016 0 comments

Guvernul tehnocrat a reactivat un șef de vamă extrem de controversat, cercetat penal pentru luare de mită,  dar care are legături puternice în fostul PDL, actual PNL. Aurel Mătiuț a fost pus, din nou în fruntea Vămii Arad, deși, cu ceva ani în urmă a fost urmărit penal în dosarul ”Lotul Moravița”, cei mai mulți angajați fiind condamnați la ani de pușcărie pentru luare de mită,  iar el, culmea, care era, se pare, creierul întregii operațiuni, a scăpat basma curată. Oricum, el a beneficiat mereu de protecție politică, fiind un om de încredere al lui Vasile Blaga, dar și un apropiat al cuplului Gheorghe Falcă-Traian Igaș, după cum scrie presa locală și centrală.

Aurel Mătiuț a fost șef al Direcției Regionale a Vămilor Timișoara în perioada 2009-2011, în perioada când  președinte al ANAF era Sorin Blejnar, iar ministru de Interne era Traian Igaș, amândoi din Arad,  toți ajunși în aceste poziții, pe fieliera Gheorghe Falcă-Vasile Blaga, nucleul dur al fostului PDL. În scurt timp, acesta  a devenit ”Regele” vămilor din vestul țării, fiind acuzat că el era cel care colecta mita din traficul de țigări de la frontiera din această zonă.

Dosarul Moravița

Așa s-a ajuns la dosarul DIICOT ”Lotul Moravița”, deschis în 2011, care a reprezentat, la acea vreme, cel mai mare caz de șpagă la vamă, fiind inculpați peste 30 de vameși, majoritatea fiind condamnați la ani grei de pușcărie. Culmea a fost că singurul care a scăpat,  a fost tocmai șeful vămii, care, în perioada anchetei procurorilor, s-a dat bolnav și s-a internat în spital, pe motiv că suferă de inimă. După tot scandalul ( percheziții, arestări, denunțuri), șeful Direcției Regionale Vamale Timișoara a fost doar amendat administrativ. Se pare, procurorii au ignorat total un ordin intern dat din dispoziția lui Mătiuț, cu numărul 16021/03.06.2009, prin sistemul informativ de intranet, prin care, toți vameșii de la granița cu Serbia îi dădeau raportul personal privind situația traficului de țigarete, la sfârșitul fiecărei ture.

Un lucru evident: Aurel Mătiuț avea o permanentă evidență asupra șpăgilor  pe traficul de țigări, el putând fi inculpat, cel puțin pentru complicitate la luare de mită. În vremea aceea, presa a scris că în declaraţiile din ”Dosarul Moraviţa” era menţionat destul de des numele lui Aurel Mătiuţ, ca  şef al Direcţiei Generale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. El a fost acuzat  că numea pe posturile importante oameni de încredere, pentru a supraveghea traficul de ţigări, tocmai pentru că o importantă parte din banii în casaţi de la contrabandişti ajungea ulterior la el.

 A fost dat în gât de proprii angajați

„Cu privire la Dărăbuţ Florin, arăt că acesta era foarte atent la sumele de bani care se primeau de la traficanţii de ţigări şi la cantitatea de ţigări de contrabandă introdusă în ţară, acesta ţinând legătura în mod direct cu Aurel Mătiuţ – directorul Direcţiei Generale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. Din câte ştiu, Dărăbuţ Florin a fost numit şef de tură de către Mătiuţ Aurel, pentru a verifica şi comunica ce se întâmplă pe parcursul unei ture în ceea ce priveşte primirea mitei de la traficanţii de ţigări, iar Dărăbuţ Florin, la sfârşitul fiecărei ture îi remitea acestuia un procent semnificativ din partea care revenea lucrătorilor vamali, acest procent variind în funcţie de cuantumul sumei colectate”, a declarat, în faţa procurorilor, Claudiu Mihail Oprea, cercetat pentru aderare la grup infracţional organizat, dare de mită în formă continuată şi contrabandă, potrivit pressalert.

Declaraţia traficantului de ţigări este completată la dosar de o alta, dată de un lucrător vamal. „În virtutea relaţiilor mele anterioare cu şeful Biroului Vamal Moraviţa, precum şi cu directorul de regională, Mătiuţ Aurel, aceştia mi-au solicitat să verific ce sume de bani se încasează, ca mită, de la traficanţii de ţigări, deoarece mare parte din aceşti bani le erau remişi lor, iar în ultima perioadă constataseră că primesc mai puţini bani. Cunosc faptul că şeful de tură al vameşilor cu care am lucrat eu, Braga Cristian Grigore, îi remitea şefului Biroului Vamal Moraviţa – Prisecaru Ştefan, 60 % din suma colectată ca mită de lucrătorii vamali, iar acesta din urmă, la rândul său, îşi oprea doar 10 % şi restul îi dădea directorului regionalei vamale”, a menţionat în declaraţia dată la dosar lucrătorul vamal Gheorghe Verdeţ, unul dintre inculpaţii din Lotul 1 Moraviţa.

De asemenea, s-a speculat că sume de bani s-ar fi scurs și pe filiera politică a fostului PDL, o parte ajungând la organizația județeană, iar alți bani, chiar la București.

Motivul invocat de procurori pentru scoaterea sa de sub urmărire penală a lui Mătiuț a fost lipsa de intenție a faptei, așa că nu a primit decât o amendă administrativă.

Cum au dispărut 73 tone de motorină

O altă faptă penală săvârșită sub mandatul lui Aurel Mătiuț, de această dată, ca șef al Vămilor Arad: dispariția, în 2014, a 73 de tone de motorină confiscată de la sediul birorului său din Arad.

Ziarul pressalert.ro scria, citându-l pe șeful Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișora, că a început urmărirea penală a lui Aurel Mătiuț și a altor 13 vameși pentru dispariția a 73 de tone de motorină confiscată de la un transport care venea din Slovacia și trebuia să ajungă în Bulgaria. Interesant este că tonele de motorină nu au fost găsite niciodată iar Aurel Mătiuț a scăpat iar de pușcărie, mai mult, nici măcar pe linie administrativă nu a pățit nimic. Iar astăzi, în 2016, s-a întors în același post, unde, acum 2 ani de zile se întâmplau multe lucruri necurate.

Nu are certificat ORNISS

Ciudat este însă că noul șef de biroul vamal Arad nu are certificat ORNISS, potrivit unor surse bine informate. În luna aprilie 2016, șeful ANAF a publicat lista funcțiilor și a persoanelor care necesită accesul la informații secretizate, printre care și ”șef birou vamal”. Drept urmare, Aurel Mateiaș, deși îndeplinește această funcție, el nu are certificat ORNISS.

Cum domnul Aurel Măteiuț nu are un astfel de aviz, nu poate îndeplini condițiile specifice pentru ocuparea unei funcții publice, în speță cea de conducere în cadrul unui birou vamal, conform art.54 lit.g) din Legea nr.188/1999  privind Statutul funcționarilor publici. Ne întrebăm dacă neîndeplinirea condițiilor legale nu duce invariabil la eliberarea din funcția publică prevăzută la art.99 alin.1 lit e) din Legea nr. 188/1999 rep, cu modificările și completările ulterioare. Sau, domnul Matiut Aurel se sustrage „necesității de a cunoaște”, principiul care stă la baza legii speciale, HG nr.585/2002, a gestionării informațiilor clasificate?! Într-o atare situație înseamnă că tot ceea ce guvernanții ne transmit zilnic privind lupta împotriva evaziunii fiscale este doar praf în ochii noștri a tuturor cetățenilor acestei țări, dacă șeful celei mai mari vămi din zona Aradului, cu un trafic mare și complex de mărfuri, datorită poziției geografice, nu poate participa efectiv la lucrările grupurilor operaționale și a colaborării interinstituționale, în acest domeniu.

 

 

 

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.