Farmecul veșniciei de la sat. Aproape de București, dar și aproape de Dunăre

Farmecul veșniciei de la sat. Aproape de București, dar și aproape de Dunăre

Farmecul veșniciei de la sat. Aproape de București, dar și aproape de Dunăre

by October 4, 2016 0 comments

Aventura noastră în lumea satului începe undeva lângă București, dar foarte aproape de Dunăre. O zonă dorită de Ceaușescu, să aducă Dunărea la București, printr-un canal de navigație, lucrare părăsită  de guvernanți după 1989 și de care se mai vorbește, din când în când,  odată la 5 ani. O regiune situată la marginea metropolei Capitalei, înconjurată de păduri, mlaștini, pășuni și râuri.

Este vorba despre comuna Colibași ( județul Giurgiu), brăzduită de râurile Argeș și Sabar,  la jumătatea drumului dintre București și Dunăre ( 25 de km). Mai tot timpul, în istorie a aparținut de județul Ilfov, dar prin reforma din anii 80, a trecut la județul Giurgiu. Din cele mai vechi timpuri, pe aici treceau  negustorii  și diplomații străini în drumul lor către București, cunoscut ca ”fiind drumul poștei”. Din totdeauna, Colibasiul a fost legat ombilical de București, locuitorii săi alimentând  Capitala, cu legume  proaspete.

Din satelit, doar serele și solariile…

Dacă te uiți pe satelit, poți vedea salba de solarii și sere care înconjoară localitatea.  Vatra satului s-a format din colibele ciobanilor, care creșteau oile la marginea pădurilor din jurul Bucureștiului. O oază  de liniște și trai ușor pentru păsările și animalele care se desfată în Delta Neajlocului. Că am uitat să vă spun,  Colibașiul se învecinează cu Comana, un loc  de refugiu pentru bucureșteni( park aventura, circuit de biking, pădure).

”Satul reprezintă o, „oază” de linişte în mijlocul agitaţiei orăşeneşti, astfel că multe familii din inima capitalei şi-au găsit liniştea în sânul acestei localităţi rurale,  ea însăşi frământată de agitaţia utilajelor agricole ce „zornăie” de dimineaţa până seara şi totuşi ceva din sufletul cald şi primitor al ţăranului român se mai regaseşte şi la noi”, scrie în monografia Colibașiului, profesorul  Simion Elena, care caracterizează foarte bine modul de viața din zilele noastre, al acestei așezări. Foarte aproape de București, de tentațiile orașului, dar, în același timp, în mijocul efervenscenței  lumii rurale.

A aparținut, din vechime, de Ilfov

Potrivit monografiei ”încă din cele mai vechi timpuri, comuna Colibaşi a făcut parte din judeţul Ilfov, fosta plasă Sabarul, Herăşti, apoi Vidra. La prima reformă administrativ-teritorială din 1950, comuna Colibaşi a aparţinut de raionul Vidra până la desfiinţarea lui la 31 decembrie 1960, dată când a fost repartizată raionului Olteniţa, până la noua reformă administrativ-teritorială din 1968 când a aparţinut din nou judeţului Ilfov. Din anul 1981 – următoarea reformă administrativă – aparţine judeţului Giurgiu, nou înfiinţat”.

Calea cea mai scurtă de la Bucureşti spre Colibaşi ”este aceea care începe din partea de Sud a oraşului, din cartierul Văcăreşti, unde Nicolae Mavrocordat, domn al Ţării Româneşti între anii 1715-1716 şi 1719-1730 şi al Moldovei între anii 1709-1710 şi 1711-1715, a ridicat Mănăstirea Văcăreşti din marginea de Sud a Bucureştiului, ctitoria sa, unde a întemeiat şi o şcoală de studii mai înalte cu limba de predare elină. Mai târziu, mănăstirea a fost transformată în închisoarea Văcăreşti”.

 

Drumurile, o mare problemă

Drumul a fost asfaltat între anii 1956-1957 şi a înlocuit vechiul drum care constituia un mijloc de locomoţie foarte greu, fiind numai gropi şi noroaie pe timp ploios. În prezent drumurile oferă condiţii foarte bune pentru numeroasele autovehicule achiziţionate recent.

În trecut călătorii care doreau să plece din Bucureşti spre comuna Colibaşi se adunau la Autogara Filaret, de unde plecau cu autobuzul şi după maximum o oră de drum (25 km distanţă) soseau în Colibaşi. Astăzi această distanţă este parcursă de mijloace de transport particular sau autoturisme proprii, se mai spune în monografia citată.

Înainte de 1960 şi cu mult înainte de această dată când acest drum nu era pietruit, călătoria de la Colibaşi la Bucureşti şi invers se făcea cu căruţe, pe un drum plin de gropi, de nămol în timpul ploios şi de praf în timpul secetos, într-un timp de 10-12 ore. A rămas de tristă amintire călătoria pe acest drum greu şi impracticabil pe care se transportau cerealele, legumele şi zarzavaturile de la sat la oraş, mai ales când nu se înfiinţase calea ferată Bucureşti-Giurgiu, care trece pe la o distanţă de 1,5 km Nord de comuna Colibaşi.

Cea mai apropiată gară era Grădiştea, la care se putea deplasa cetăţeanul, cu trecerea peste Argeş, pe pasarela construită de cetăţenii din satele Gostinari, Colibaşi, Cîmpurelu, Falaştoaca şi Grădiştea, prin cooperare, în anul 1963. În trecut, trecerea la gară pe podul de cale ferată era o greutate, de cele mai multe ori mergând pe jos la Bucureşti. În prezent, podul de cale ferată a dispărut ca urmare a efectelor lucrărilor de pe râul Argeş, gara s-a desfiinţat, trenul Giurgiu-Bucureşti nu mai circulă. Gările Bucureşti-Giurgiu ce duceau mii de călători sunt pustii, susține profesoara Elena Simion.

Pentru a ne da seama cât de grele erau călătoriile ce se făceau pe drumurile publice în trecut şi nu prea demult, un document mai vechi care se află în Arhivele Statului din Bucureşti aminteşte  capcanele drumului  rău pe care trebuia să-l parcurgă locuitorii satelor de la Sud de Bucureşti ce făceau parte din arondismentul Sabarul, districtul Ilfov. Cităm: „Ne declarăm printr-aceasta că constituind drum de importanţă a mai multor comune adică a noastre: Valea Dragului, Corcoveni, Ghimpaţi, Herăşti, Izvoarele, Ciumaţi, Ciurari, Cuieni (Mironeşti), Greaca, Gostinari şi Colibaşi, care să comunice aceste comune, prin Comuna Berceni-Dobreni, pe drumul cel vechi, după vale şi de astă-primăvară îl vedem îngrădit cu şanţuri, din care cauză suferim o mare nevoinţă etc… şi că cel vechi este astupat şi ei îl consideră mai bun”.

Drumul poștei

Se pare că acest drum care leagă Bucureștiul de Prundu, trecând prin satele Vidra – Dobreni – Câpurelu – Colibași – Gostinari – Prundu – Pietrele – Daia – Giurgiu reprezenta vechiul drum al poștei pe care l-au străbătut foarte mulți călători străini în vizitele lor prin Țările Române. Spre exemplu, căpitanul de marină englez Charles Colville Frakland întreprinde o călătorie de studii și agrement în sud-estul Europei în anii 1827-1828, trecând și prin Țara Românească. El relatează unele peripeții ale călătoriei sale, deplângând soarta tristă a țăranilor, însă fără a face o analiză obiectivă și atentă a situației acestora. Ce este mai important în relatarea lui Frankland este tabelul în care se consemnează stațiile de poștă ale itinerariului său de la Viena la Constantinopol, prețul plătit pentru cai și surugii, precum și durata călătoriei, măsurată în zilele și orele de sosire în localitățile respective, întrucât călătoria sa a fost făcută cu căruțele poștei.

De aici reiese că drumul acesta care trece și prin Colibași, sat situat între Vidra și Gostinari, a fost străbătut de mulți dintre călătorii străini care se aventurau să viziteze Țările Române sau chiar diplomați precum „trimesul prusian von Schladen, care străbătu Țara Românească la 1820. …Consulul întâmpină pe ministru la Goștinari și-l conduce la București, unde-l și găzduește” .

Aventura noastră în lumea rurală de lângă București continuă…

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<