Noi condamnări în dosarul de terorism al lui Omar Hayssam. Nu sunt definitive

Noi condamnări în dosarul de terorism al lui Omar Hayssam. Nu sunt definitive

Noi condamnări în dosarul de terorism al lui Omar Hayssam. Nu sunt definitive

by October 26, 2016 0 comments

Mohamad Yassin a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, informează Mediafax.

În acelaşi caz, Fadel Tahli a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu suspendare. Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar. Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele “Volvo”, “Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.