ALDE: Ziua Națională a României nu este ziua puterii

ALDE: Ziua Națională a României nu este ziua puterii

ALDE: Ziua Națională a României nu este ziua puterii

by November 30, 2016 0 comments

Într-o Românie ce devine tot mai divizată și confuză, fără busolă, aflată încă o dată în fața unei decizii cruciale, se nasc o serie de întrebări legitime. Mai există alternative la criza din țara noastră? Sau suntem condamnați să ducem o viață la limita subzistenței, a supraviețuirii, ca și până acum?

Dominante actualmente, pesimismul și dezorientarea nu trebuie să devină stări permanente. Ele se cer deopotrivă depășite. Fiindcă, în ciuda greutăților prezente, mai avem partide, politicieni și programe care să aducă redresarea atât de sperată și așteptată.

Fără falsă modestie, un astfel de partid, credem singurul de pe eșichierul politic românesc, rămâne ALDE. Grație proiectului său, unul extrem de generos, bine conturat și elaborat, îmbrățișând toate domeniile ce constituie motoarele unei economii performante, funcționale, Alianța Liberalilor și Democraților reprezintă un garant al dezvoltării. Al unei dezvoltări veritabile, sustenabile. Nebazată pe consum, ci pe investiții. Nediscriminând capitalul românesc, ci sprijinindu-l. Neignorând complet fondurile europene și autostrăzile, ci activând în aceste direcții. Nelăsând agricultura să moară, ci reabilitând-o prin implementarea sistemului de irigații. Nepunând accentul exclusiv pe austeritate, ci uitându-se la buzunarul fiecărui român. Nedirijată de un Guvern tehnocrat-liberal repetent, ci de un Guvern competent, în slujba cetățeanului.

„Am afirmat-o în alte ocazii și o repet. Pentru că merită. Pactul Național de Investiții, inițiat de ALDE, este marea oportunitate prin care România poate să se transforme, așa cum ne-am propus, în a șaptea putere economică din Uniunea Europeană. Prin vizarea unor sectoare predilecte precum educația, infrastructura, sănătatea, agricultura și energia, fără a le neglija pe celelalte, dimpotrivă, beneficiem de o șansă unică de a ne redresa ca nație, de a ne asigura prosperitatea”, a declarat Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad, candidat la alegerile parlamentare pentru Senat.
(Cod unic de identificare al mandatarului financiar atribuit de AEP: 11160008)

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.