Teroristul Omar Hayssam, 24 de ani de pușcărie în dosarul Manhattan

Teroristul Omar Hayssam, 24 de ani de pușcărie în dosarul Manhattan

Teroristul Omar Hayssam, 24 de ani de pușcărie în dosarul Manhattan

by November 2, 2016 0 comments

Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, marți, de Curtea de Apel București, la 24 de ani și patru luni închisoare în dosarul “Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.

În același dosar, fratele lui Hayssam, Mohamad Omar, a fost condamnat la 22 ani de închisoare, iar Mihai Nasture, cumnatul lui Hayssam, a rămas cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare dată de instanța de fond, potrivit Agerpres. De asemenea, Viorel Vasile Mafteucă a primit 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce față de Doina Farladanschi a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis apelul declarat de procurorii DIICOT și au mărit pedepsele date în noiembrie 2015 de Tribunalul București, instanța care îi aplicase lui Hayssam o condamnare de 23 de ani și 4 luni, iar Mohamad Omar primise 16 ani. Tot atunci, Tribunalul București a decis ca cei doi frați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.