Liga 1 si-a reluat in weekend activitatea, în ciuda vremii potrivnice, iar rezultatele au sporit și mai mult gradul de imprevizibil pe acest final de sezon regulat. Mai sunt doar patru etape până când se va trage linie și vom vedea echipele care vor merge în play-off și cele care se vor lupta pentru supraviețuire în play-out.
În partea superioară a ierarhiei, Viitorul Constanța pare cea mai hotărâtă echipă să intre cu un avans important în play-off. Echipa lui Gică Hagi a început cum nu se putea mai bine anul, impunându-se pe terenul lui Dinamo, astfel ca are patru puncte în plus față de următoarea clasată. Liderul Ligii 1 are un test ceva mai ușor etapa viitoare cu Pandurii, o echipă aflată în derivă, pentru ca în ultimele trei runde să dea piept cu formații extrem de motivate, Astra și CFR, care luptă pentru un loc în play-off, și Poli Timișoara, care trage tare să nu intre cu un handicap prea mare în play-out.
Aflată pe locul secund în clasament, Steaua n-a început anul așa cum spera, obținând doar un punct pe terenul lui CFR, dar speră să-și reintre în ritm odată cu meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, în care gazdele pornesc ca mari favorite, lucru subliniat și de cota la victorie pe care Ros-Albaștrii o au la bet365, unul dintre giganții pariurilor sportive online. Pentru echipa lui Laurențiu Reghecampf urmează apoi două deplasări infernale, la Craiova și Mediaș, pentru ca să încheie sezonul cu un meci relativ ușor în fața lui ASA Târgu Mureș, o formație care pare condamnată la retrogradare.
Podiumul Ligii 1 este încheiat de CS U Craiova, echipă care a pus cinci puncte între ea și Gaz Metan după succesul categoric repurtat în fața lui FC Voluntari, scor 5-0. Zarurile calificării în play-off par a fi aruncate pentru olteni, care au totuși un program foarte greu până la finalul sezonului regulat, urmând să joace acasă cu Steaua și Gaz Metan, și în deplasare cu FC Botoșani, echipă care mai speră la play-off, și Dinamo.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.